Clubul Dinamo a fost sancționat, după incidentele de la meciul cu Steaua

Data publicării:
captura meci

Clubul Dinamo a fost sancționat „pentru că nu au luat măsurile necesare cu privire la interzicerea introducerii şi folosirii în arena sportivă de materiale pirotehnice de către suporterii participanţi la evenimentul sportiv”.

Jandarmeria a fost nemulțumită, de asemenea, de lipsa de reacție a agenților firmei de securitate private și ia în considerare o întrerupere a colaborării cu aceasta, după cum a declarat la Digi24 Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei. „A dat dovadă de lipsă de profesionalism şi lipsă de experienţă şi nu și-a făcut treaba. Vom vedea dacă mai acceptăm să lucrăm cu această firmă, pentru că datorită lipsei de reacţie, s-a pus în pericol siguranţa evenimentului respectiv”, a spus Georgian Enache.

Firma de securitate a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1000 lei.

Cinci suporteri au fost conduşi la secţia de poliţie pentru întocmirea actelor de constatare pentru folosirea de materiale pirotehnice, faptă pentru care riscă închisoare de la doi la cinci ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la unu la trei ani. Doi dintre ei sunt minori, fiind în vârstă de 17 ani.

Au mai fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7000 de lei pentru vânzare de bilete la suprapreţpătrundere în stare vădită de beţie în arena sportivă, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, precizează Jandarmeria.

Citiți și: Dinamo-Steaua 0-2. Record istoric. Roş-albaştrii au obţinut a cincea victorie consecutivă în derby-ul României

Ce s-a întâmplat la derby

Imediat după începerea partidei, la adăpostul bannerelor de dimensiuni mari - aprobate de organizatorul partidei -, au fost aprinse de către suporterii echipei Steaua torţe şi petarde, unele dintre acestea fiind aruncate înspre suprafaţa de joc şi tribuna I.

În minutul 32 al partidei, din zona peluzei Nord au fost aruncate către suprafaţa de joc mai multe obiecte de mici dimensiuni, fapt ce a dus la întreruperea meciului de către arbitru. Pentru reluarea partidei, având în vedere din nou lipsa de reacţie a agenţilor firmei de securitate, a fost nevoie de realizarea unor cordoane de jandarmi între suporterii dispuşi la incidenţa dintre peluza Nord cu tribuna a II-a şi suprafaţa de joc.

În repriza a doua, în jurul minutului 50 al partidei, în peluza Sud, în zona ocupată de suporterii echipei Dinamo, s-au aprins mai multe torţe - tot sub protecţia bannerelor - unele fiind aruncate şi pe suprafaţa de joc. Existând pericolul izbucnirii unui incendiu, dar şi al întreruperii pentru a doua oară a jocului, forţele de ordine au intervenit pentru evacuarea din stadion a grupului de suporteri, după care situaţia s-a calmat până la finalul partidei nemaifiind înregistrate incidente, detaliază un comunicat al Jandarmeriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri