Sari la conținut

Mesajul Simonei Halep, după revenirea în țară: Nu acesta este trofeul pe care mi-l doream, dar sunt recunoscătoare

Simona Halep a ajuns luni în România și a declarat că vrea să se odihnească și să se recupereze după accidentările suferite la turneul Australian Open, unde a jucat o finală impresionantă contra danezei Caroline Wozniacki. 

simona halep

Foto: Simona Halep/Instagram

Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, Simona nu a vrut să stea prea mult de vorbă cu jurnaliștii, dar a acceptat totuși să răspundă la trei întrebări, fiind extenuată după meciurile dificile pe care le-a jucat la Melbourne. Sportiva a publicat un mesaj pentru fanii săi, pe Instagram, în care le mulțumește pentru susținere și spune că va continua să lupte și să muncească pentru un trofeu la un turneu de Grand Slam. 

„La revedere, Melbourne. A fost un turneu extraordinar, este mereu un moment special când joci o finală de Grand Slam. Nu am luat trofeul pe care l-am vrut, dar sunt foarte recunoscătoare pentru această experiență. Mulțumesc, Darren, că a ai fost alături de mine în această călătorie minunată. Este a doua finală a noastră de Grand Slam. Să sperăm că o să mai am această oportunitate, iar a treia va fi a noastră”, a scris Simona Halep.