Serena Williams și Roger Federer nu mai apar în clasamentele WTA, respectiv ATP

Data actualizării: Data publicării:
Williams și Federer fac un selfie.
Serena Williams și Roger Federer nu mai apar în clasamentele WTA, respectiv ATP. Foto: Profimedia

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams nu mai apare în clasamentul WTA, ea pierzând toate punctele, informează AFP.

Serena Williams, care în septembrie va împlini 41 de ani, jucătoare cu 23 de turnee de Mare Şlem câştigate, a revenit în competiţie la Wimbledon la un an de la precedenta sa participare, tot pe iarba londoneză. Americanca a fost învinsă încă din primul tur de franţuzoaica Harmony Tan.

Serena Williams ocupa locul 1.204 în lume în momentul participării sale la Wimbledon.

După cum s-a anunţat luni, o altă legendă a tenisului, elveţianul Roger Federer, nu mai figurează în clasamentul ATP. Roger Federer nu a mai participat la niciun turneu în ultimele 12 luni, de la ediţia trecută de la Wimbledon, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Federer, care speră să mai joace o dată la Wimbledon, prevede să revină în competiţie cu ocazia Laver Cup (23-25 septembrie la Londra), apoi în circuitul ATP la turneul de la Basel (24-30 octombrie). Elveţianul, cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate, care în august va împlini 41 de ani, a suferit în ultimii ani mai multe operaţii la genunchi.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”