Mărturia pacientei care a cerut medicului șpaga înapoi: Mi-a zis că nu e destul

Data publicării:
pacienta

O femeie din judeţul Timiş îl acuză de incompetenţă pe medicul care a operat-o de varice. Pacienta şi fiica ei au filmat momentul în care, spun cele două, i-ar fi cerut doctorului înapoi şpaga de 100 de euro, dată înaintea intervenţiei medicale. Imaginile au apărut pe internet, iar conducerea spitalului a deschis o anchetă, în timp ce medicul neagă acuzaţiile.

Femeia de 64 de ani s-a operat la picior, încercând să scape de varice. A stat internată două săptămâni la spitalul din Făget. Însă lucrurile au început să se înrăutățească, după operaţie.

Pacientă: Dacă mai stau mult infectată așa, o să mi se amputeze piciorul. Dar nu se poate, de la o banală operație de varice.

În seara când s-a internat, femeia i-a dat medicului bani, încercând să se asigure că va fi bineîngrijtă.

Pacientă: Când a dat să plece, eu m-am ridicat de pe pat și i-am băgat în buzunar o hârtie de 100 de euro. El a băgat mâna în buzunar, a scos hârtia de 100 de euro, așa a făcut cu ea a zis: doamnă, eu zice, asta o pun acolo sus în dulap și trebuie să împart și cu anestezistul și cu colegul meu și atunci eu am zis: păi cu anestezistul mă descurc eu și el zice da, dar nu e destul.

Ionela Rădulescu - fiica pacientei: Ca să strângă suta de euro pe care i-a dat-o domnului doctor mama mea a făcut o oală de ciorbă pe care a mâncat-o de sâmbătă până sâmbătă ca să avem să ne descurcăm în fața doctorului.

După ce au apărut complicaţiile, rudele furioase au cerut socoteală doctorului.

Ionela Rădulescu - fiica pacientei: A zis nu e nicio problemă vă dau banii înapoi. Mi-a pus banii mie personal în mână senin, fără niciun stres, fără nimic.

Ionela Rădulescu - fiica pacientei: Deocamdată aș vrea să îl văd că îi tras la răspundere și cred că toți ar trebui să fie trași la răspundere și de acum înainte să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea.

După apariţia imaginilor, conducerea spitalului a anunţat că va face o anchetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...