Trei luni de așteptare pentru o internare

Data publicării:
spital

Sunt liste de aşteptare chiar şi de trei luni pentru pacienţii care vor să se interneze la Spitalul de Ortopedie din Azuga. Este singurul cu această specializare de pe Valea Prahovei, aşa că aici ajung pacienţi din toate judeţele din zonă. Aşadar, mult prea mulţi pentru cât pot fi trataţi de medicii de acolo. Cea mai aglomerată secţie este cea de Recuperare. Planuri de extindere sunt - probema este că nu se găsesc decamdată banii.

Zilnic, pe holurile spitalului este un furnicar. Printre pacienţi, o doamnă care suferă de afecţiuni reumatice serioase, aşa că are nevoie de tratament periodic. Femeia a simţit pe propria piele ce înseamnă să aştepte un pat liber în spital. Trei luni numele ei a stat pe o listă de aşteptare.

De exemplu, acum m-am programat în iulie. Şi am venit pe data de 18 octombrie. Dacă ar fi mai repede, ar fi mai bine”, spune Aurica Hudiţeanu, pacientă.

Şi nu este singurul caz. În medie, 100 de pacienţi ajung zilnic în spital şi cei mai mulţi au nevoie de internare.

„Am aşteptat două, trei luni, ca să pot să vin să mă internez”, spune o altă pacientă.

„Acum este complet, şase persoane în şase paturi. Ar fi nevoie (de mai multe paturi, n.red.), că văd că e foarte multă lume care vine”, spune o pacientă.

„40, 50 de paturi (în plus, n.red.) ar fi ideal. Ar fi foarte bine aşa, că avem pacienţi din toată ţara, Giurgiu, Bucureşti, Galaţi, Suceava, Ploieşti”, spune Gabriela Stanciu, asistent de Fizioterapie.

În plus, ar fi nevoie şi de mai mulţi doctori. Doar 12 medici lucrează aici, iar în secţia de Recuperare, unde vin cei mai mulţi pacienţi, doar doi.

„Văd cam 1.500 de pacienţi în Ambulator şi internez cam o mie şi ceva de pacienţi în spital. Noi facem programări în luna noiembrie, pentru februarie, deci la patru luni”, spune Mihai Mircea Cotorobai, şeful Secţiei Recuperare, Spitalul Azuga.

Managerul spitalului are o soluţie pentru mărirea secţiei. Are însă nevoie de 100.000 de euro.

Zece paturi avem în intenţie să luăm de la secţia de Ortopedie şi să mutăm la secţia de Recuperare Medicală Postoperatorie, pe care o vom înfiinţa în pavilionul aflat în prezent în conservare”, spune Victor Pandele, manager Spitalul de Ortopedie Azuga.

Acum doi ani, un milion de lei au fost investiţi în renovarea clădirii. Spitalul are peste un secol de viaţă - a fost construit de Regele Carol I şi a funcționat, la început, pentru tratarea şi recuperarea răniţilor din război. De-a lungul vremii aici au fost trataţi peste 3 milioane de pacienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri