București | Infracțiunile cu violență, în creștere. Adesea, agresorii sunt recidiviști eliberați înainte de termen

Data actualizării: Data publicării:
emblema politia romana - inquam octav ganea

Zilnic în Bucureşti, cel puţin o femeie rămâne fără telefonul mobil, geantă sau bijuterii! Datele poliţiei arată că, în primele patru luni, au avut loc peste 100 de tâlhării pe stradă. Mai grav este că, faţă de anul trecut, infractorii sunt mai violenţi: numărul atacurilor prin lovire a crescut cu 15%. De multe ori, faptele sunt comise de recidivişti eliberaţi înainte de termen. Sindicaliştii spun că infractorii nici nu au de ce să se mai teamă: sunt ore întregi în care pe străzi nu patrulează niciun poliţist.

Victimă: „Hei! Bună, ce faci?”. Nu l-am băgat în seamă, nu mi s-a părut nimic suspicios la individul respectiv fiindcă era îmbrăcat foarte bine, geacă de piele, tenişi foarte cool în picioare. Mi-am văzut liniştită de drum, tipul a tot insistat „hei, hei neaţa, neaţa”, i-am urat o zi bună şi am mers mai departe. În pasaj m-a împins la perete, eu m-am speriat, primul meu gând a fost de altfel de agresiune, nu de tâlhărie. Mi-a luat telefonul. Mi-a pus mâna la gură şi mi-a zis că dacă mai ţip mă omoară şi atunci mi-a dat un pumn foarte tare. Am căzut, nu mi-am pierdut cunoştinţa, dar am ajuns la urgenţe, am avut o plagă de 2 centimetri, am fost la IML.

Tânăra povesteşte cum a fost tâlhărită acum cinci luni, la 6 dimineaţa, în pasajul Unirea din centrul Capitalei. Poliţiştii l-au identificat pe agresor, dar nu l-au prins. Este un recidivist condamnat în 2015 la şase ani de închisoare, tot pentru tâlhărie, dar eliberat înainte de termen.

În primele 4 luni ale acestui an au fost peste 19.000 de fapte penale, dar au fost reţinute doar 436 de persoane.

Citește și: Amnistia fiscală și amnistia penală. Unde se termină manipularea și unde începe calculul cinic

Asta înseamnă că în Bucureşti, în fiecare oră, au loc cel puţin șase infracţiuni. Cele mai multe sunt furturi: peste 7.000, urmate de fapte cu violenţă, distrugeri şi furturi de componente auto.

În multe cazuri, poliţiştii au constatat că suspecţii prinşi la furat devin violenţi pentru a scăpa.

Discuţie poliţist - suspect:
Poliţist: Nu ai avut bani să le cumperi sau ce s-a întâmplat?
Suspect: Da, da, dar le-am uitat la casă...
Poliţist către victimă: Zi-mi unde te-a lovit? Aici, pe faţă!

Cele mai periculoase locuri din Bucureşti sunt sectoarele 3 şi 5. În aceste zone au fost înregistrate anul acesta cele mai multe fapte penale: aproape 4.000 în sectorul 3 şi peste 3.000 în sectorul 5.

Vicepreşedintele Sindicatului Agenţilor de Poliţie, care este şi poliţist la o secţie din capitală, spune că infractorii nu mai au frică de nimic cât timp poliţiştii lipsesc de pe străzi.

Viorel Şeicaru, vicepreşedinte SNAP: La nivel de Capitală, din şase sectoare sunt poliţişti doar pentru patru sectoare. Sunt ore întregi când raza unei secţii rămâne pur şi simplu descoperită. Deşi în fişa postului e prevăzut să patruleze, să se evite comiterea de infracţiuni, ei sunt nevoiţi să intervină la cazurile prin 112.

Deşi numărul de infracţiuni este mare, datele Poliţiei Capitalei arată că faţă de anul trecut numărul faptelor penale înregistrate a scăzut cu 3%.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri