Business Club: Prețul populismului. Cum a ajuns energia electrică la cel mai mare preț din istorie

Data actualizării: Data publicării:
Eugen Teodorovici stă de vorbă cu Darius Vâlcov
Foto: Inquam Photos / George Călin

Bate deja furtuna semănată cu ordonanţa Vâlcov Teodorovici - 750 de lei pe megawatt preţul energiei înregistrat pe anumite intervale orare pentru livrarea de mâine, un record absolut şi încă e cald afară. Iar pe perioade mai lungi deja avem vreo lună în care curentul la noi este cel mai scump din Europa. La gaze, pe bursa de mărfuri, în august, am avut la producţia internă un preţ dublu faţă de cel de la Viena.

Acestea sunt aberaţiile acelei blestemate de ordonanţe, făcute de bugetarul pe viaţă Eugen Orlando Teodorovici şi macreconomistul de tarabă Darius Vâlcov. În numele populismului canceros.

Populaţia a fost reintrodusă în consumul reglementat se va spune... deci e protejată... Ba nu e deloc. Chiar dacă revenirea la preţuri dictate a evitat scumpirea acum, dereglarea mecanismelor pieţei face ca pe celălalt segment, cel al consumului industrial, să apară preţuri uriaşe, care înseamnă costuri transferate mai apoi prin preţurile bunurilor şi serviciilor către consumator. Deci protecţie directă, dar expunerea indirectă.

Chiar şi acea protecţie este cu termen limitat. Prin ordonanţă era introdusă reglementare cu termen limitat, până în primăvara lui 2022, după care jucătorii din piaţă urmau să îşi recupereze costurile.

Se produce liberalizarea şi în plus se acopereau costurile suplimentare nerecunoscute până atunci. E, dacă vreţi, ca la credit cu perioadă de graţie: se plăteşte cu dobândă după aia care să acopere şi intervalul în care ai scăpat. Şi e costisitor. Oricum termenul acela cu 2022 nu mai stă în picioare.

Este uluitor să ai preţ record când afară este cald, nu e sezon rece, industria merge destul de greu şi totuşi se plătesc cele mai mari preţuri din istorie. Importurile se fac la capacitate maximă a reţelei şi pe fondul opririi neprogramate a unui reactor de la Cernavodă şi a unor rezerve de apă mai mici ajungem aici.

Din exporatori de energie, relevanţi regional, am ajuns să fim importatori neţi.

Capacităţile de producţie de la noi sunt problematice, investiţiile sunt greoaie şi nici nu au cum să fie altfel în condiţiile în care avem deja un deceniu în care statul a confiscat 90 sau 75% din profitul companiilor de stat la buget ca să îşi acopere cheltuielile.

Poţi fi înţelegător că s-a întâmplat asta în perioada de criză, când deficitul era 7-8%, dar în ultimii ani, când economia a mers, banii au fost luaţi pentru a acoperi salarii şi alte cheltuieli bugetare.

Le plătim toţii prin preţul la energie pentru că acele companii de stat din sectorul energetic sunt mari contributori, iar banii luaţi nu au mai ajuns în investiţii. Sunt mai mulţi factori şi toţi daţi de decizii politice, de decizii guvernamentale.

Poate la energie mai apare aşa, un vârf, deşi şi acolo e o situaţie constantă, dar la gaze e strigător la cer. Mai ales că situaţia reală va ajunge la consumatorul casnic destul de devreme.

Comisia Europeană a ameninţat că va începe amenzile chiar din această lună pentru perturbarea cu decizii administrative, amenzi de sute de mii de euro pe zi, şi ANRE a pregătit un proiect prin care va reduce perioada de reglementare şi plafonarea preţului la producţia internă la doar un an, până în martie 2020, nu până în 2022.

După care ar urma liberalizarea, deci transferul la consumator. Şi va fi un calendar care va însemna scumpiri, posibil consistente pentru că e şi mult de recuperat.

Ordonanţa 114 şi cea care a corectat-o sunt în dezbatere parlamentară şi ele trebuie abrogate pentru că vedem ce efecte produc. Efectele nu le simţim acum dar ne vor ustura în scurt timp.

Unul dintre factorii principali ai lipsei de progres în România anilor 90 a fost identificat de eocnomişti în prețurile reglementate la astfel de utilităţi. Economia nu a fost aşezată pe fundamente de eficienţă a costurilor şi se practica subvenţia încrucişată între industrial şi populaţie.

La orice acord, cu FMI în acea vreme, era una dintre primele cerinţe, liberalizarea în etape.

Guvernele României umblau puţin la prţeuri, trăgeau o tranşă, două din împrumut, după care se opreau. Încă ducem decalajele apărute atunci după noi ca nişte tinichele zgomotoase şi totuşi după 25 de ani să faci acelaşi tâmpenii populiste în numele protecţiei sociale e deja istorie repetată şi o lecţie ne învăţată. Sunt categorii sociale vulnerabile, dar ele trebuie protejate punctual, nu printr-un sistem generalizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri