„Puștiul”. Spicuiri din titlurile presei franceze, după victoria lui Macron

Data actualizării: Data publicării:
revista presei raluca macron

„Puştiul”. Este titlul cu care a apărut luni publicaţia franceză „L'Express”. Şi care se referă la preşedintele ales Emmanuel Macron. Ar putea fi vorba despre vârsta acestuia - 39 de ani - sau despre experienţa sa - puţină - în politică. Iată ce scriu alte ziare despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din Franţa:

„O victorie în pas de marș”, scrie Le Figaro, un joc de cuvinte care face aluzie la mișcarea lui Macron, „En Marche!”.

Cotidianul economic „Les Echos” laudă curajul alegătorilor printr-un titlu sugestiv „Franţa care îndrăznește". E vorba de îndrăzneala de a alege un președinte tânăr, de numai 39 de ani, cel mai tânăr din istoria țării.

„Le Monde”, în schimb, nu iese pe un titlu de victorie, ci mai mult atrage atenția asupra problemelor pe care le scoată în evidență votul de duminică: absenteismul foarte mare, 25 la sută, la care se adaugă voturile albe și voturile nule, de peste 4 milioane, altfel spus, unu din trei francezi nu l-a ales pe Emmanuel Macron președinte. 

„39 de ani şi preşedinte” titrează pe prima pagină și Le Parisien.

„Bine jucat!” este răspunsul jurnaliştilor de la Liberation la victoria categorică a candidatului proeuropean. Atât apare pe prima pagină, cu o poză mare a lui Macron. Strategia cotidianului este însă mai complexă. UItima pagină este similară, doar că apare, mare, o poză a lui Marine Le Pen, cu spatele, și două cuvinte „Bien fait!” (joc de cuvinte, cu dublu sens: bine lucrat, aluzie la înfrângerea suferită, dar și la faptul că a obținut cel mai bun scor din istoria partidului, dublu față de cât a obținut tatăl său în 2002).

Pentru Franţa începe „O nouă eră” scrie şi Nice Matin.

Mai prudenţi, jurnaliştii publicaţiei „Le Croix” titrează în ediţia de azi „O victorie importantă, dar fragilă”.

Într-o revistă-ediție specială care însoțește cotidianul „Le Nouvel Observateur” se vorbește despre „Clanul președintelui”. La 39 de ani, noul șef de stat este înconjurat de o familie numeroasă: Brigitte, soția, cei trei copii ai ei din prima căsătorie și deja șapte nepoți pentru Brigitte Macron. Concluzia Nouvel Observateur: „Un trib sudat”, pentru că, arată publicația, copiii actualei doamne Macron l-au susținut foarte mult în campanie pe președintele ales. Fiica cea mare a doamnei Macron este de aceeași vârstă cu Emmanuel Macron. Au fost, de altfel, colegi de clasă în școala generală și au avut-o ca profesoară de limba franceză și de dramaturgie pe mama Brigitte, care ulterior va deveni soția lui Emmanuel Macron, iar peste câteva zile prima-doamnă a Franței.

Emmanuel Macron își va prelua duminică mandatul de președinte al Franței.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri