Crăciun vienez în inima României

Data publicării:
palat

Visați la un Crăciun vienez? Îl puteți avea chiar în inima României, nu departe de Sibiu. Acolo, un palat vechi de aproape trei secole, reproduce, în miniatură, celebrul Schonbrunn din capitala Austriei. Vă puteți caza chiar în camerele amenajate într-una dintre anexele palatului. Sau puteți face o plimbare pe aleile romantice, înzăpezite, din grădinile baronului Brukenthal.

Pe vremea când guverna Transilvania din palatul său de la Sibiu, baronul Brukenthal, și-a dorit o oază de relaxare aproape de oraș. A găsit-o la Avrig, o localitate la poalele munților Făgăraș. Acolo şi-a ridicat o reședinţă de vară, în 1756. Inspirat de arhitectura vieneză, Brukenthal şi-a amenajat în jurul castelului grădini luxuriante, cu plante tradiționale şi exotice.

Palatul datează din secolul al XVIII-lea şi a fost reşedinţa de vară a baronului Brukenthal. Este copia în miniatură a Schonbrunn-ului din Viena. Chiar dacă grădinile nu sunt la fel de colorate ca vara, peisajul arată ca desprins din poveşti

„Edenul din Transilvania", aşa este supranumit astăzi complexul. Mulți dintre cei care vin să-l viziteze se plimbă ore în șir pe aleile acum înzăpezite. Atracția principală de anul acesta este patinoarul amenajat în grădina principală.

Din cauză că imobilul este într-o stare avansată de degradare, astăzi, doar parterul mai poate fi vizitat. Aveţi, însă ce vedea. Aici au fost amenajate două expoziții cu priză la public: una, de obiecte tradiționale săsești și o a doua, de obiecte medievale. Spre deosebire de alte muzee, aici turiştii pot purta veştmintele şi pot mânui replicile armelor medievale, pe parcursul vizitei.

Oranjeria este, poate, punctul central al complexului de grădini. Clădirea isorică a fost construită între anii 1770 și 1779, chiar după planurile lui Samuel von Brukenthal. În fosta oranjerie a palatului, care găzduia, în urmă cu un sfert de secol, două sere impresionante, astăzi este un restaurant. Puteţi gusta bunătăţi pregătite din ingrediente culese chiar din grădinile baronului.

Cei care vor să înnopteze la castel trebuie să-şi rezerve din timp camera.

Momentan suntem la capacitate maximă în ceea ce privește cazarea, dar zilnic avem vizitatori care sunt în tranzit, care vizitează și Târgul de Crăciun din Sibiu sau care se îndreaptă spre Brașov și care, în drumul lor, se opresc ca să viziteze cele două expoziții sau, pur și simplu, ca să se bucure de acest minunat peisaj de iarnă, mai ales că a început să și ningă afară”, a explicat Lidia Bădilă, reprezentanta Palatului Brunkenthal din Avrig.

Toate locurile de cazare pentru Crăciun şi Revelion sunt epuizate. Mai sunt, însă, disponibile, câteva locuri, doar pentru petrecerea din noaptea dintre ani, în palatul baronului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri