După atacul Hamas din 7 octombrie, Benjamin Netanyahu s-a străduit să proiecteze imaginea unui lider puternic și curajos, intransigent și neșovăielnic. Actul terorist, cu toată oroarea lui, părea să-i fi dat șansa unui nou început în relația cu propria țară deja traumatizată de asaltul premierului asupra instituțiilor democratice ale Israelului.
“Nu ne vom opri!” a fost prima dintre promisiunile lui Natanyahu, la începutul invaziei în Fâșia Gaza. În repetate rânduri, s-a angajat să nu facă niciun compromis și să meargă până la capăt cu distrugerea Hamas. Nici insistențele lumii occidentale, nici cele ale lumii arabe nu l-au înduplecat, mai întâi în a amâna invazia militară în Gaza și apoi în oprirea bombardamentelor și protejarea civililor. În ciuda protestelor familiilor disperat, Netanyahu a refuzat să fixat ordinea obiectivelor intervenției: destructurarea Hamas și abia apoi salvarea celor peste 200 de captivi ai teroriști.
Treptat, avântul politic al lui Benyamin Netanyahu a început să scadă. Primul semn de șovăire a apărut pe 29 octombrie, când premierul s-a văzut nevoit să șteargă un tweet în care acuza serviciile militare și de intelligence că nu au oferit din timp informații despre pregătirea atacului terorist al Hamas. Afirmațiile au provocat nu doar furia șefilor militari, ci și a membrilor guvernului de război, care l-au somat să își retragă afirmația.
O săptămână mai târziu, Netanyahu a fost nevoit să se dezică de unul dintre extremiștii pe care i-a adus în guvern și care sugerase folosirea armelor nucleare împotriva palestinienilor din Gaza. Nu a fost singurul pas înapoi, pentru că guvernul său a fost forțat să califice drept “document de lucru” o propunere a Ministerului pentru Intelligence prin care palestinienii din Fâșia Gaza să fie mutați forțat în Egipt.
Confruntat cu presiuni interne și internaționale, Benjamin Netanyahu s-a aflat acum în situația de a accepta acordul pentru eliberarea unor ostatici, același acord pe care-l respinsese în urmă cu două săptămâni. Presa israeliană susține că întâlnirile cu famiile ostaticilor și pozițiile șefilor Mossad, Shin Bet și IDF au jucat rolul decesiv în a-l determina pe Netanyahu să accepte oferta mediată de Qatar, inclusiv patru zile de încetare a focului și eliberarea a peste 100 de femei și copii deținuți în închisorile israeliene.
Netanyahu a început să piardă și sprijinul propriului partid, care i-a stat alături și când a adus cele două partide extremiste la guvernare, și când a început operațiunea de transformare a Israelului într-un stat iliberal. Liderii Likud își văd amenințat viitorul politic, iar analiștii israelieni spun că detronarea lui Netanyahu e doar e chestiune de timp și se va produce imediat ce războiul din Gaza o va permite. Deși Benny Gantz, liderul Partidului Unității Naționale, a calificat drept “nebunie” schimbarea prim-ministrului în timpul intervenției în Gaza, în mediile politice israeliene Netanyahu este descris ca “dead man walking”. Până și extremiștii de dreapta, pe care i-a adus în guvern pentru a-și consolida puterea, au ajuns să se distanțeze public, votând împotriva acordului de eliberare a ostaticilor.
Solidaritatea, coeziunea internă a societății israeliene după tragedia din tragedia de 7 octombrie s-au evaporat cu rapiditate. Faliile provocate de ultimii doi ani de guvernare Netanyahu sunt atât de adânci încât va fi nevoie de mult timp pentru ca societatea să-și vindece rănile. Și nu doar de timp, ci și de lideri politici care să respecte valorile democrației liberale, în special statul de drept. Problema terorismului nu va dispărea după ce Hamas va fi destructurată, dar cariera politică a lui Netanyahu se va încheia definitiv.
