Sari la conținut

BAC 2015. „Mi-a sunat telefonul în ultimele zece minute ale examenului”

Proba scrisă la Limba şi literatura română pare să fi fost mai accesibilă decât se aşteptau candidaţii înscrişi la bacalaureat. Subiectele au fost asemănătoare, atât la uman, cât şi la real.

Toate subiecte au fost uşoare şi cred că toată lumea s-a descurcat”, spune o elevă.

Subiectele mi s-au părut abordabile, foarte generoase, textele argumentative, deci subiectele de tip doi, la fel, subiecte la care se putea scrie”, spune Silvia Sava, profesor de limba și literatură română la Liceul Emil Racoviță.

Subiectul al treilea, care face diferenţa la notă, le-a permis tinerilor să-şi aleagă opera despre care să scrie.

- Caracterizări într o operă a lui George Călinescu, Preda sau Ion Creangă, precizează un elev.

- Tu ce ai ales?

- George Călinescu, Enigma Otiliei. A fost singura operă pe care am ştiut-o şi am avut noroc şi mi-a picat.

Foarte multă libertate în alegerea operelor literare pentru tratarea subiectului al treilea. Eu zic că un copil care s-a pregătit, care a parcurs toată materia ar putea lua o notă mare. Cel puțin la uman, au avut roman interbelic, eu zic că cineva care citea romanele din clasa a XII-a ar fi fost suficient. Și nu doar la uman, și la real.Putea să aleagă orice”, spune profesorul Silvia Sava.

Ca de obicei, părinţii au tremurat de grijă pe la gardurile liceelor.

Aoleu cum să nu am emoţii? Sunt mult mai mari ca ale lui. Azi-noapte nu s-a odihnit deloc. Sunt emoţii constructive, clar”, mărturisește un părinte.

Nu vedeţi că mai trebuia să îl iau şi pe bunicul lui şi luam şi căţelul şi veneam să păzim poarta aici", spune o mamă.

Prima probă scrisă a Bacalaureatului a venit şi cu primele tentative de fraudă. Un candidat din Timiş prins cu telefonul mobil spune însă că doar îl uitase în buzunar.

„Am fost scos afară din examen și asta a fost tot. (Reporter: A sunat în timpul examenului?) Da, în ultimele zece minute”, susține băiatul.

BACALAUREAT 2015. Cum poate fi eliminat un candidat sau cum poate fi anulată o lucrare scrisă

Tocmai ca să se evite fraudarea examenului procedura de corectare a lucrărilor a fost schimbată.

Sub supravegherea poliţiştilor, toate lucrările sunt adunate în câteva centre de evaluare, după care pleacă în alt judeţ pentru a fi corectate. Această procedură, anunţată în urmă cu o săptămână, va întârzia, însă, cu o zi rezultatele iniţiale, care vor fi afişate pe 7 iulie.

Bacalaureatul continuă marți cu proba scrisă la Limba maternă şi apoi cu proba de profil: matematică sau istorie.

Pe 10 iulie se afişează rezultatele finale.