Sari la conținut

Răspunsul ministrului Justiției la criticile lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea nu exclude o remaniere guvernamentală. Într-o intervenţie la Antena 3, liderul PSD i-a criticat aspru pe miniştrii Justiţiei şi Finanţelor şi a mai atenţionat că sunt membri ai Executivului care nu ţin pasul cu exigenţele programului de guvernare. Reproșurile la adresa ministrului Justiției sunt legate de întârzierea modificărilor la Codurile penale. În replică, Tudorel Toader spune că proiectul a fost pus pe site-ul ministerului după ce au fost primite și sugestiile de la CSM.

Domnul ministru al Justiţiei trebuia să lanseze în dezbatere publică acest proiect privind cele patru, cinci, şase decizii ale Curţii Constituţionale, de a fi puse în acord cu legislaţia de acum două-trei săptămâni. Sunt nemulţumit că a spus că a doua zi îl pune pe site şi nu l-a pus”, a spus Liviu Dragnea.

Tudorel Toader, ministrul Justiției, răspunde acestor critici.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală în acord cu CCR a fost elaborat la Ministerul Justiției, a fost trimis către Consiliul Superior al Magistraturii, am așteptat, ne-au trimis sugestiile, pe unele le-am luat în considerare, pe altele nu, am dat forma finală și l-am postat pe pagina de internet a Ministerului Justiției”, a spus ministrul.

Liviu Dragnea l-a criticat și pe ministrul de Finanțe. Şeful social-democraţilor spune că e supărat că Viorel Ştefan a făcut public un document de lucru privind impozitul global pe gospodării, „fără să fie capabil să comunice corect această măsură".

Ministrul de Finanţe trebuia să fie în fiecare zi şi să explice până când se asigura că toată lumea înţelege explicaţiile, că explicaţiile nu sunt grele”, a spus el.

Citește și analiza lui Dan Turturică: ”Dragnea pierde controlul”