Foto 31 de oameni au murit după inundațiile puternice din Afganistan. Peste 40 sunt dispăruți

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0782956151
Deşi Afganistanul se află la limita vestică a musonului asiatic, viituri au loc în mod regulat în timpul sezonului ploios. Foto: Profimedia

Bilanţul unei viituri provocate de ploile torenţiale care s-au abătut asupra centrului Afganistanului a crescut la 26 de morţi şi peste 40 de dispăruţi, au anunţat duminică autorităţile locale, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

În total, 31 de persoane şi-au pierdut viaţa în întreaga ţară începând de vineri în urma inundaţiilor care au avariat, de asemenea, case şi terenuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru gestionarea dezastrelor, Shafiullah Rahimi. 

Deşi Afganistanul se află la limita vestică a musonului asiatic, viituri au loc în mod regulat în timpul sezonului ploios.

Deşi Afganistanul se află la limita vestică a musonului asiatic, viituri au loc în mod regulat în timpul sezonului ploios. Foto: Profimedia
Deşi Afganistanul se află la limita vestică a musonului asiatic, viituri au loc în mod regulat în timpul sezonului ploios. Foto: Profimedia

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri