Eminenţi la Evaluarea Naţională, corigenţi la liceu. Notele nu reflectă pregătirea reală

Data publicării:
elevi-5

Liceul poate fi o provocare prea dură pentru unii dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională în sesiunea 2013. Subiectele facile au permis accesul în şcoli cu pretenţii unor tineri care nu au excelat în gimnaziu. Mulţi dintre ei vor îngroşa rândurile corigenţilor şi a repetenţilor după primul an de studiu, susţin directori de liceu consultaţi de Digi24.

Elevi, profesori şi părinţi au comentat în ultimele săptămâni nivelul accesibil al subiectelor pe care candidaţii le-au avut de rezolvat. Unii au recunoscut că nu s-au prea pregătit pentru acest examen, dar totuşi au luat note mari, ceea ce le permite să aspire la un liceu cu pretenţii. Asta nu garantează însă că vor face faţă primului an de studiu. O confirmă Constantin Rotariu, director al Colegiului Tehnic Henri Coandă din Bucureşti, referindu-se la promoţia anterioară, care s-a confruntat cu subiecte mai serioase în ediţia 2012: „Sunt deja foarte mulţi corijenţi pe toamnă şi avem şi foarte mulţi repetenţi, în jur de 15 la clasa a IX-a.

Mariea Ştefan, director al Colegiului Naţional C.D.Loga din Timişoara, întăreşte: „Avem pentru prima oară după foarte mulţi ani o situaţie în care, dintr-o singură clasă a IX-a, doi elevi au rămas repetenţi. Nu mai vorbesc de numărul de elevi corigenţi care tot la clasele a IX-a s-au înregistrat. Şi cadrele didactice au văzut asta: nivelul scăzut de pregătire al copiilor.”

Dascălii cred că lucrurile vor sta şi mai rău în viitorul an şcolar, mai ales că procentul celor care au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională a crescut în 2013 cu aproape 10% faţă de anul precedent. Unii elevi admit că este nevoie de o schimbare în sistemul de educaţie, şi anume reintroducerea examenului de admitere la liceu.

Anul acesta, la Evaluarea Naţională, au obţinut note peste 9 un număr de 750 de tineri, de două ori mai mulţi decât în 2012.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri