Traian Băsescu, după decizia Curţii Constituţionale din R. Moldova: La UE vom fi două state care au ca oficială limba română

Data publicării:
traian basescu presidency 9 sept-1

Exprim mulţumiri Curţii Constituţionale din Republica Moldova dar şi iniţiatorilor sesizării, care au înaintat un demers prin care au solicitat punerea realităţilor constituţionale din art. 94, din art. 13 din Constituţia R. Moldova care stabilea că limba oficială e cea moldovenească.

Decizia de astăzi este un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor R. Moldova şi faţă de cei din R. Moldova care se simt români. Implicaţiile sunt extraordinar de profunde. Intră în vigoare imediat şi de ele trebuie să ia notă în cel mai scurt timp toate statele lumii, inclusiv UE.

La UE vom fi două state care au limba oficială limba română, iar cei care nu recunosc a fi români mă întreb cum se vor numi de azi înainte.

Se pune capăt încercării de mistificare a unor adevăruri culturale și istorice din Republica Moldova. Eu sper ca toate statele democratice să ia notă foarte rapid de hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Este una din cele mai mari bucurii din ultimii ani, realizând implicațiile acestei hotărâri. Acesta este evenimentul cel mai important din ultimii ani.

Traian Băsescu: „Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale”

De aseară, propaganda USL mă întreabă când promulg bugetul. Vreau să știți că bugetul nu este sosit, nu este în regim de urgență. Va intra în proces de analiză. Fiind în procedura normală, eu estimez că va veni luni, 9 decembrie, și data până la care pot să îl consult este 29 decembrie. Ce vă pot spune cu certitudine este că voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale, pentru că nu am ce să-i reproșez. Nu are decât rezerve rezonabile, că și liberalii trebuie să aibă un ban de alegeri.

Domnul premier Victor Ponta și cu cei cu care s-a înțeles, cu tata socru și toată trupa cred că pot utiliza comisiile de la Senat și cele reunite ale Camerelor, care să anchezeteze cum a luat fiica mea creditul și cum a luat pamântul ca să mă impresioneze. Le amintesc că eu rezist șantajului de cea mai joasă speță al trustului domnului Voiculescu de opt ani.

Îi recomand premierului Victor Ponta să mai înființeze două-trei comisii tot pentru cazul Ioana Băsescu și îl asigur că voi fi solidar cu fiica mea atâta timp cât acest șef de guvern, de partid și de alianță a ajuns să folosească Guvernul pe post de măciucă politică pe care nu are cum să o câștige.  

Traian Băsescu despre Ilie Sârbu: „Cred că accidentul de la vânătoare are urmări”

Traian Băsescu i-a răspuns și liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu (n.r. socrul lui Victor Ponta). Acesta a declarat, după ce președintele a respins acordul cu FMI, că șeful statului are nevoie urgent de un consult.

„Nu eu am fost la vănătoare cu Adrian Năstase și mi-e teamă că ce s-a petrecut atunci are urmări”, a spus Traian Băsescu, care face referire la un incident din 2003.

În urmă cu 10 ani, Ilie Sârbu, la vremea aceea ministrul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, a suferit un accident la o partidă de vânătoare. Acesta a scăpat arma din mână, iar la impactul cu solul, mecanismul s-a declanșat ți alicele i-au pătruns în zona inghinală.  

De astfel de comisii se tem hoţii, eu le privesc cu condescendenţă, cu înţelegere pentru Ponta, acompaniat de Voiculescu şi Ghiţă, pentru că ei atât pot, asta ştiu să facă, înscenări. Mă uitam Voronin îl cheamă în faţa parlamentului pe preşedintele Timofti pentru că eu am declarat ce am declarat. Aşa face şi Ponta, o cheamă pe fii-mea, nicio deosebire între felul în care gândeşte Ponta şi Voronin.

Traian Băsescu: „Oricine poate să cumpere pământ să o facă”

Oricine poate să cumpere pământ să o facă. Este un lucru bun şi preţurile sunt încă acceptate. Cine are posibilitatea, să o facă. Nu toţi au veniturile pe care le are fiica mea. Nu mă tem că vin străinii să cumpere pământ, ci că străinii vor pleca cu recolta, că pământul nu îl mută. 

Ponta mai are nişte furii şi încearcă să-şi ascundă propria corupţie sub aceste acuzaţii gratuite. Victor Ponta e un premier corupt profund care încearcă să-şi ascundă hoţia sub acte normative. A încercat să facă să dispară 400 milioane dolari datoraţi de Rompetrol ascunzându-se sub o lege declarată neconstitutională.

E corupt pentru că a vrut să-şi ascundă sub lege aranjamantele pentru Roşia Montană. E corupt pentru că a luat 2800 hectare de pământ de la Academia Agricolă şi le-a transferat la Consiliul Județean Brăila.

Traian Băsescu: Guvernul nu are nicio obligaţie asumată să introducă acciza la combustibil

Ponta a crezut că se va ascunde cu introducerea acestei accize sub scrisoarea transmisă şi aprobată de FMI. Acesta e al doilea motiv pentru care nu am semnat scrisoarea, am înţeles ce voia să facă. Voia să-şi ascundă furtul pentru partid, pe care îl gestionează împreună cu Dragnea, acoperit de semnătură mea către Fond. Le spun azi să înceteze cu minciuna, nu au nicio obligaţie să introducă acciza. Guvernul nu are nicio obligaţie asumată să introducă acciza.

Este disperat să o introducă pentru a dirija bani la Dragnea care să fie utilizaţi la europarlamentare şi prezidenţiale

Îmi pare rău că liberalii intră în acest joc, dar în viaţă şi slăbiciunile se plătesc, nu numai hoţia, se plătesc moral. Mai au o poveste, preţul benzinei şi motorinei e influenţat de preţul ţiţeiului. Aşa e, dar e doar o părticică. Au o bursă separată, şi depinde nu numai de preţul ţiţeiului.

Traian Băsescu: „Acciza trebuie scoasă. Este destinată furtului pentru baronii locali”

Lipsă de respect pentru populație dar și pentru interesele României mai mare decât în prezentarea lui Victor Ponta despre autostrăzi nu am văzut. Deocamdată este doar lipsă de respect, nu e furt. Nu poți să furi când doar desenezi.

România se poate lega de Europa și de țările din jurul ei prin coridorul 4, 9 și 7, care este Dunărea. Să vii să inovezi alte priorități decât acestea este o iresponsabilitate. Iar dacă Ponta va persista să prezinte acest proiect, nu îi voi acorda niciun sprijin la Bruxelles să fie aprobat.

Sunt oameni care nu gândesc foarte mult, au un nivel de iresponsabilitate extraordinar. Mă îngrijorează acest lucru. Cum Dumnezeu să nu-ți dai seama că pierzi calitatea și de țară de tranzit dacă nu rezolvi Valea Oltului? Dacia și partenerii de la Renault Nissan, la fiecare întâlnire ridică problema autostrăzii pe care să se ducă spre vest. Vreau să cred că a fost doar o chestiune propagandistică să arate ce autostrăzi fac ei dacă îi lăsăm cu acciza. Acciza trebuie scoasa, pentru că nu este destinată autostrăzilor, este destinată furtului pentru baronii locali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri