Un polițist clujean cere să fie eutanasiat

Data publicării:
vlcsnap-2013-11-05-21h29m18s101

Polițistul susține că a fost atacat și tăiat la mână în anul 2009, în timpul unei acţiuni de executare silită desfășurate la firma unui cetățean sirian.

Sever Legian s-a considerat victima ultrajului și a depus o plângere la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, împotriva sirianului. Documentul a zăcut în sertare timp de doi ani. Sirianul a fost trimis în judecată abia după ce Sever Legian a intrat în greva foamei, iar cazul său a devenit public.

În urma unor procese îndelungate, poliţistul a avut câştig de cauză în instanţă.

Acesta susține însă că, ulterior, a fost umilit de șefii care au încercat să îl concedieze pe motiv că ar suferi de o tulburare psihică.

"Doresc să mi se aprobe eutanasierea de Ziua Naţională a României pentru că am greşit prin faptul că mi-am permis să-mi fac datoria crezând că noi poliţiştii suntem puşi să facem dreptate, să apărăm cetăţenii şi să ne facem datoria", spune agentul Sever Legian.

Poliţistul consideră că gestul său extrem ar putea pune capăt abuzurilor şefilor din poliţie faţă de subalterni.

În cursul lunii octombrie, agentul de poliţie a cerut ajutorul Corpului de Control al primului ministru. Sever Legian a solicitat o anchetă care să arate nedreptățile şi abuzurile la care susține că a fost supus de şefii săi, însă până la această oră nu a primit niciun răspuns.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri