În Botoșani și Suceava, două ambulanțe performante, nefolosite din cauza crizei de specialiști

Data publicării:
ambulanta smurd

Pentru aceste ambulanțe performante este nevoie de un echipaj format din medic de urgență, asistent si doi paramedici. Șefii ISU Suceava spun că din toamna anului trecut au încercat să găsească un specialist în terapie intensivă, dar fara succes.

Situația pare fără ieșire, în condițiile în care și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean duce lipsă de personal medical.

Cei de la ISU Botoșani au reușit să rezolve problema pe jumătate - au găsit specialiști dispuși să lucreze pe ambulanța SMURD, dar s-au împotmolit când a venit vorba de salarii. Și asta pentru că nu se știe deocamdată cine și din ce fonduri ar trebui să-i plătească.

Cele două autosanitare au fost cumpărate printr-un program cu finanțare europeană și sunt dotate cu echipamente pentru operații și telemedicină. Fiecare a costat peste 100 de mii de euro.

UPDATE.  Ambulanțele de tip C1, care au fost achiziționate de județele din regiunea de Nord Est, sunt dotate cu cea mai performantă aparatură. În momentul în care medicii ajung la fața locului pot interveni în orice situație de urgență. 

Pe lângă aparatura de resuscitare și menținere în viață a bolnavilor, ambulanțele de tip C1 sunt dotate și cu sistemul de telemedicină, un sistem prin care medicii pot transmite date importante despre starea de sănătate a pacientului către centrul regional de la Iasi.

Chiar dacă s-a stabilit că medicii care vor deservi ambulanțele vor fi rezidenți din ultimii ani de studiu, până acum, ei nu s-au arătat interesați de aceste posturi. 

În Botoșani, autoritățile au altă explicație: „nu am obținut încă aprobarea Ministerului Sănătății pentru plata salariilor echipajului care să deservească acea ambulanță. A fost o neînțelegere pentru că în prima fază dumnealor ne-au spus că plata salariilor trebuie să o faca Consiliul Județean, ceea ce nu era correct,”  a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreședinte CJ Botoșani. 

Acum, pentru ca ambulanța din Botoșani să poată fi folosită, autoritățile așteaptă încă o confirmare de plată a salariilor din partea Ministerului Sănătății.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri