Rezultatele finale ale alegerilor locale nu vor fi anunțate astăzi de către BEC. Motivul întârzierii

Data publicării:
cladirea biroului electoral central
Sediul Biroului Electoral Central din București. Foto: Inquam Photos / George Călin

Nici azi nu vor fi anunțate rezultatele finale ale alegerilor de duminica trecută. Continuă procedurile pentru a încheia procesul electoral. În continuare sunt o serie de formalități care trebuie îndeplinite pentru ca Biroul Electoral Central (BEC) să poată anunța oficial rezultatele finale, cel mai probabil luni.

Andreea Dumitrescu, jurnalist Digi24: „La Capitală, de exemplu, în continuare procedura este blocată de o serie de contestații făcute de partidele politice. De exemplu, în Sectorul 5 nu au putut fi încheiate procesele verbale finale, tocmai pentru că mai multe partide cer în acest sector renumărarea voturilor, în ciuda deciziilor succesive luate de birourile electorale care nu permit în final acest lucru.

În continuare sunt o serie de contestații care trebuie rezolvate, astfel încât să se poată încheia, în primul rând, de către sectoare procesele verbale finale, apoi de către Biroul Electoral Municipal, ca în final și BEC să poată să închidă toată această procedură.

Procesele verbale finale se încheie, pe de o parte, electronic, și aici vorbim de întreaga țară, pe de altă parte ele trebuie aduse fizic de către președinții birourilor electorale județene la București, la BEC și abia atunci întreaga procedură poate fi încheiată. Această formalitate duce la întârzierea anunțului privind rezultatele finale.

Cel mai important de reținut este faptul că așa cum stau lucrurile acum, învingătorii pe care îi știm deja, rezultatele pe care le știm deja nu mai pot fi schimbate. Acest anunț pe care îl așteptăm din partea BEC este de fapt o formalitate care nu va mai aduce surprize, iar acest răspuns este posibil să-l aflăm abia luni”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri