Live

Traian Băsescu: Foarte probabil, voi candida la Primăria Capitalei. Am conștiința împăcată

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu, a declarat vineri seara la Digi24 că este „foarte posibil” să candideze la Primăria Capitalei, iar anunțul oficial îl va face săptămâna viitoare.

„Încă nu este o decizie luată, dar nu exclud această posibilitate”, a spus Traian Băsescu, precizând că mai are nevoie de o discuție cu liderii tuturor organizațiilor PMP, discuție pe care probabil o va avea vinerea viitoare.

Traian Băsescu a prezentat rezultatele unui sondaj CURS pentru a demonstra că în cazul în care candidează, va lua voturi și de la Nicușor Dan, și de la Gabriela Firea și a spus că, în această privință, „are conștiința împăcată”.

Decizia de a candida este motivată de excluderea PMP, partidul pe care l-a fondat, de la negocierile pe care PNL și USR-PLUS le-au purtat pentru susținerea unor candidați comuni în București la alegerile locale din 27 septembrie 2020. „Ne-au anunțat că nu este loc în această alianță și pentru PMP. Nefiind, ne luăm soarta în mâini. Ei au stabilit că pot câștiga eliminând PMP-ul. De ce să-mi bat eu capul cu problemele pe care ei deja le-au judecat?”, a spus Traian Băsescu, întrebat dacă prin candidatura sa nu va știrbi șansele pe care le are Nicușor Dan. 

„PMP-ul nu e victima nimănui. Eu nu condamn aceste partide să facă o alianță între ele fără PMP. În acelaș timp, nici PMP nu poate fi condamnat că va candida” - a adăugat fostul președinte. El a reamintit că a fost printre primii care au susținut o candidatură a lui Nicușor Dan susținută de dreapta și consideră în continuare că Nicușor Dan are cele mai mari șanse să câștige Primăria Capitalei.

Traian Băsescu a mai spus că nu prea știe să piardă în alegeri, iar referindu-se la fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a anunțat că va candida și el, fostul președinte este convins că îl va „bate rău” în alegeri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu: Dacă trebuie să aleg dintre Ciucă, Ciolacu și Geoană la prezidențiale, nu mă duc la vot

Traian Băsescu, despre candidatura lui Iohannis la NATO: „Nu are nicio șansă”

Băsescu este convins că Ciolacu va pierde PSD dacă Firea va câștiga Primăria Capitalei: „Nu-l iartă, nici eu nu l-aș ierta”

Băsescu: Dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea. Dar nu se va retrage pentru că e în înțelegere cu Ciolacu

Partenerii noștri