Live

Casa Albă își explică intervenția la FIFA în cazul Folarin Balogun: „Era datoria noastră”

Data actualizării: Data publicării:
Folarin Balogun. Foto: Profimedia

Andrew Giuliani, responsabilul de la Casa Albă însărcinat cu organizarea Cupei Mondiale, a dat explicaţii cu privire la modul în care a fost gestionată suspendarea internaţionalului american Folarin Balogun la turneul final, relatează L'Equipe, potrivit News.ro.

Cazul a făcut mare vâlvă. Eliminat în şaisprezecimile de finală împotriva Bosniei, americanul Folarin Balogun a putut totuşi să joace în meciul următor împotriva Belgiei, după ce suspendarea sa a fost ridicată de FIFA.

Andrew Giuliani, responsabilul de la Casa Albă însărcinat cu organizarea Cupei Mondiale, a revenit, duminică, asupra modului în care a fost gestionată această sancţiune.

„În primul rând, acest arbitru (Raphael Claus) fusese deja obiectul unei anchete în Brazilia în legătură cu cartonaşele roşii. În al doilea rând, considerăm că în această fază (o lovitură involuntară cu talpa piciorului asupra călcâiului unui adversar), sistemul VAR a fost utilizat în mod neregulamentar. În cele din urmă, era datoria noastră faţă de contribuabilii americani care au investit miliarde de dolari în această competiţie şi pentru a asigura o Cupă Mondială echitabilă”, a explicat el pentru Gazzetta dello Sport.

„Trebuia să acţionăm, având în vedere aceste elemente şi filosofia noastră, bazată pe justiţie atât pe teren, cât şi în afara lui.”

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A intrat pe pistă pentru a cânta imnul național și imaginile fac înconjurul lumii: ”Ce are pe ea?” / ”Cum ai ieșit așa afară?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump primește undă verde pentru controversata sală de bal de la Casa Albă. Decizia luată de Curtea Supremă

„Imprimanta umană” a lui Trump: Natalie Harp a mers odată și în portbagajul unui SUV doar pentru a-i fi aproape. „Este 100% dedicată”

Premierul britanic, schimb de mesaje cu o persoană care s-a dat drept şefa de cabinet a lui Trump

Casa Albă are nevoie de un „complex militar”, afirmă Trump. Instanțele îi blochează proiectul sălii de bal

Partenerii noștri