Live

Exclusiv Marcel Ciolacu: România vrea să cumpere portul Giurgiulești din Republica Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Portul Giurgiulești din Republica Moldova. Foto: gifp.md

Marcel Ciolacu a vorbit miercuri, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, despre intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează că țara noastră va deveni un hub important în reconstrucția Ucrainei. Premierul spune că ministrul Transporturilor a avut discuții în acest sens cu BERD, care este proprietara portului.

„Unul dintre cele mai importante hub-uri de reconstrucție a Ucrainei, după finalizarea războiului va fi România. Iar România trebuie să fie de această dat pregătită logistic pentru acest hub. Am un proiect, pe care l-am discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, comun cu premierul Bulgariei, să luăm din banii pentru mobilitate de la Comisie și să mai facem un pod, și rutier și feroviar, peste Dunăre, la Giurgiu”, a spus Marcel Ciolacu.

„Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întmpla cu Odesa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja prin ministrul Transporturilor România și-a arătat interesul către BERD, pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD, de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, a precizat premierul.

„Domnul ministru al Transporturilor a avut aceste discuții cu BERD. Așteptăm”, a adăugat Ciolacu.

BERD a sprijinit construcția portului în 1995

În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, portul Giurgiulești a jucat un rol cheie în aprovizionarea cu mărfuri către și dinspre Ucraina, atingând un volum record de transport a mărfurilor de 1,8 milioane de tone în 2022. Totodată, 62% din mărfurile exportate prin port au fost trimise către Uniunea Europeană. În acest sens, se construiește o nouă dană în portul Giurgiulești, pentru creșterea transbordării mărfurilor, scrie Deschide.md.

BERD a sprijinit construcția portului în 1995, alocând 27,5 milioane dolari. Banca a continuat să finanțeze portul chiar și după plecarea investitorilor inițiali. În 2021, BERD a devenit singurul proprietar al operatorului Giurgiulești. Banca spune că va atrage investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta portul. Până în prezent, BERD a investit 1,4 miliarde de euro în R. Moldova, devenind cel mai mare investitor instituțional.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu: PSD este cel mai european partid din România

Marcel Ciolacu: Prim-miniștrii se schimbă unul pe an. Și eu o să mă schimb cât de curând

Ciolacu: Când ţipă câte unul la TV sau în Parlament, trebuie să i se spună clar că România se prăbuşeşte fără fondurile europene

Producătorii ar putea fi obligați să afișeze când fac scumpiri mascate prin reducerea gramajelor la produse. Fenomenul a luat amploare

Partenerii noștri