Live

Galerie Foto Ce distanță a parcurs o broască țestoasă care a „fugit” de acasă în urmă cu un an?

Data actualizării: Data publicării:
Maxi, „țestoasa” fugită de acasă FOTO: Profimedia

O broască țestoasă care a „fugit” de acasă în urmă cu un an, a fost, în sfârșit, găsită la o distantă de 965 de metri de „domiciliu”. Ca să ajungă atât de „departe”, țestoasa a mers cu o viteză de 0.00011 km/ oră în perioada de 12 luni.

Maxi a plecat de acasă după ce a reușit cumva să escaladeze un gard de 30 de centimetri înălțime. El a fost descoperit de două femei care își plimbau câinii pe un câmp din Wiltshire, Anglia, potrivit Profimedia.

Susie Thomas și Linda Rogers au dat peste broasca țestoasă în vârstă de 14 ani la timp, pentru că Maxi risca să fie strivit oricând de un tractor.

Când cele două femei au ajuns acasă, au postat pe Facebook o poză cu Maxi, în încercarea de a afla cui îi lipsește. Susie, de 24 de ani, a spus că a vrut să se asigure că țestoasa ajunge la cine trebuie, așa că cerut o descriere completă și fotografii.

După trei zile de căutări, l-au găsit pe proprietarul Ruaidhri Jukes, care locuiește la mai puțin de un kilometru de locul în care a fost găsit Maxi.

Acesta a spus că țestoasa fugise de acasă vara trecută. „În mod normal, el ar petrece toată ziua în țarcul lui vara și nu știu cum a scăpat - pur și simplu nu mai era acolo.” Jukes spune, totuși, că Maxi este un aventurier și că nu este prima dată când pleacă de acasă. Data trecută a fost găsit după 2 luni, acasă la un vecin.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt copii și un adult au murit, după ce au mâncat carne de broască țestoasă în Zanzibar

La controlul de securitate dintr-un aeroport columbian, polițiștii au găsit 130 de broaște otrăvitoare în bagajul unei femei

O specie de broască se camuflează imitând excremente pentru a scăpa de prădători

Cel mai bătrân animal din lume are 190 de ani. Țestoasa Jonathan își sărbătorește aniversarea cu o petrecere de 3 zile

Partenerii noștri