Live

Galerie Foto Morsa Freya a ajuns în Norvegia. A cucerit inimile tuturor, chiar dacă a scufundat câteva bărci

Data actualizării: Data publicării:
Morsa Freya în în Fiordul Oslo. Foto: Profimedia

O morsă de la Cercul Arctic, botezată Freya, după zeița nordică a iubirii și a frumuseții, ale cărui traseu prin nordul Europei a devenit viral, a ajuns în Norvegia. Mamiferul marin de 600 de kilograme s-a stabilit pentru o săptămână în Fiordul Oslo, unde a cucerit inimile tuturor, chiar dacă a scufundat câteva bărci, relatează The Guardian.

Tânăra morsă a devenit celebră pe internet după ce a fost fotografiată la sute de kilometri de casă, în Insulele Shetland din Scoția, în largul Danemarcei, Germaniei, Țărilor de Jos și Northumberland, cel mai nordic comitat al Angliei.

În Fiordul Oslo, mamiferul, care trăiește în mod normal în Arctica, a stârnit curiozitatea localnicilor și a ajuns vedetă în presă.

Ziarul Verdens Gang a publicat chiar un livestream cu fiecare mișcare a morsei pe site-ul său.

Freya a fost filmată urmărind o rață și atacând o lebădă, dar de cele mai multe ori, moțăia pe bărci care îi susțineau cu dificultate greutatea. Unele chiar s-au scufundat. O morsă poate dormi până la 20 de ore pe zi.

„Este păcat de pagubele materiale, dar așa stau lucrurile atunci când ai animale sălbatice”, a declarat Rolf Harald Jensen, un oficial în domeniul pescuitului, la postul TV2.

După ce au luat în considerare să o relocheze sau chiar să o eutanaseze pe Freya, dacă ar deveni un pericol pentru public, autoritățile norvegiene au decis până la urmă să o lase în pace.

„Se hrănește, se odihnește și pare să fie în stare bună de sănătate”, a declarat luni Direcția pentru Pescuit din Norvegia.

Cu toate acestea, autoritatea a subliniat că oamenii trebuie să păstreze distanța și să nu înoate sau să nu se apropie cu barca de Freya.

„O morsă nu este în mod normal un pericol pentru oameni, atâta timp cât păstrează distanța de siguranță. Dar dacă este deranjată de oameni și nu își face somnul, se poate simți amenințată și poate ataca,” a precizat Direcția pentru pescuit.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul caz de morsă care moare din cauza gripei aviare a fost înregistrat în Arctica

O creatură marină misterioasă a fost descoperită în apele Marii Britanii: Este una dintre „multele secrete neexplorate ale oceanului”

VIDEO Niște români au filmat momentul în care o Tesla a plonjat într-un fiord din Oslo. Pasagerii au fost salvați de o saună plutitoare

„Este atât de multă zăpadă, încât piloţii nu pot vedea luminile”. Aeroportul din Oslo a fost închis din cauza ninsorilor abundente

Partenerii noștri