Live

O fostă Miss Ucraina, exclusă de la Miss World, a depus plângere în justiţie pentru discriminare

Data actualizării: Data publicării:

O fostă Miss Ucraina, care afirmă că a fost exclusă de la concursul Miss World pentru că este mamă şi este divorţată, a anunţat luni că a înaintat o acţiune în justiţie împotriva organizatorilor concursului de frumuseţe pentru discriminare, relatează Agerpres.

„Cerem schimbarea regulilor concursului Miss World", a afirmat pe contul său de Instagram Veronika Didusenko, în vârstă de 24 de ani, după lansarea unei campanii pe reţelele sociale cu hastagul ''#righttobeamother'' (dreptul de a fi mamă).

Acţiunea a fost depusă la o instanţă din Londra.

„Motivul pentru care nu am avut voie să particip la Miss World după câştigarea titlului de Miss Ucraina este pentru că am fost căsătorită şi am un copil”, a spus Didusenko, câştigătoarea concursului din Ucraina în 2018 şi mama unui băiat de cinci ani.

Ea susţine că, potrivit unei legi britanice, „politica de participare la Miss World este discriminatorie din mai multe motive, printre care starea civilă, sarcina şi maternitatea”.

Conform regulilor concursului Miss World, participantele nu trebuie să fi fost căsătorite şi nu trebuie să aibă copii. Veronika Didusenko a rămas fără titlul de Miss Ucraina din aceleaşi motive.

„Eu nu vreau să mi se dea înapoi coroana. Aş vrea să văd Miss World şi alte concursuri internaţionale de frumuseţe, care par blocate în Evul Mediu, că ridică toate restricţiile pentru a deveni cu adevărat reprezentative pentru toate femeile”, a scris ea pe Instagram duminică.

Finala concursului Miss World urmează să aibă loc pe 14 decembrie la Londra.

Foto: Instagram/veronika_didusenko

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După SUA, și Polonia îi cere lui Olaf Scholz să trimită Ucrainei rachete Taurus

Plângere la CNCD împotriva premierului Marcel Ciolacu. Este acuzat de „discriminarea moldovenilor”

Nu există motive pentru negocieri de pace cu Ucraina, spune Kremlinul

Pentagonul urgentează trimiterea de rachete Patriot în Ucraina. Ce arme mai sunt incluse în pachetul de ajutor de 6 miliarde de dolari

Partenerii noștri