Live

Gemenii Bill și Joe Smith, protagoniști ai unui celebru serial, s-au sinucis

Data actualizării: Data publicării:
Frații Bill și Joe Smith Foto: Facebook

Gemenii Bill și Joe Smith, care au apărut în reality show-ul "My Big Fat Gypsy Wedding", au fost găsiți morți în apropierea unei ferme de la marginea orașului britanic Kent, scrie Mediafax, care citează Daily Mirror.

Bill și Joe Smith aveau 32 de ani și s-ar fi spânzurat de un copac din apropierea unei ferme, sâmbătă. Un purtător de cuvânt al poliției din Kent a declarat: "Echipajele noastre au fost chemate sâmbătă, la ora 11.34, imediat după ce au fost descoperite cadavrele celor doi bărbați. Ancheta cu privire la circumstanțele morții lor este în desfășurare, dar în prezent nu există suspiciunea unei crime, ci este vorba, cel mai probabil, despre o sinucidere".

Cei doi frați au trecut prin episoade depresive, conform Daily Mirror, iar vestea că Joe e fost diagnosticat cu cancer i-a dat peste cap. Totuși, potrivit The Sun, ar fi fost găsită o scrisoare medicală care atesta că Joe se vindecase de cancer. 

Frații Smith au apărut în cel de-al treilea sezon al serialului "My Big Fat Gypsy Wedding", fiind țigani care lucrau ca grădinari peisagiști.

"Big Fat Gypsy Weddings" este un serial britanic difuzat de Channel 4, care explorează viețile și tradițiile unor familii de nomazi irlandezi, în timp ce unul dintre ei se pregătește de nuntă. Serialul a prezentat, de asemenea, viețile unor țigani și a fost criticat pentru că nu a reprezentat cu exactitate tradițiile comunității romani.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbatul care și-a dat foc la procesul lui Trump a murit. Înainte să facă gestul extrem a împărțit pliante cu teorii ale conspirației

Un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului din Manhattan unde se desfășoară procesul lui Donald Trump în dosarul Stormy Daniels

Un bărbat din Neamț s-a sinucis în fața ușii locuinței, după o ceartă cu soția care nu l-a lăsat să intre în casă

O femeie de 36 de ani a fost găsită împuşcată în piept, în maşina sa, într-o pădure din Tulcea

Partenerii noștri