Live

Video&Foto Primele imagini cu Alec Baldwin după ce a împușcat mortal o femeie, director de imagine, pe platourile de filmare

Data actualizării: Data publicării:
Alec Baldwin FOTO: Getty Images

Alec Baldwin a fost fotografiat la scurt timp după ce a împușcat mortal cu o armă de recuzită o femeie pe platourile de filmare și după ce le-ar fi dat anchetatorilor primele declarații despre incident. 

Două imagini au fost postate pe Twitter de către jurnalistul CBS Rick Folbaum. În una din fotografii, actorul vorbește la telefon, iar pe chip i se poate citi groaza.

În a doua imagine, Alec Baldwin stă aplecat cu mâinile sprijinite de genunchi, într-un gest care arată, de asemenea, că este tulburat.

Alec Baldwin a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare, cu o armă de recuzită

Actorul Alec Baldwin a ucis-o joi cu un foc de armă, accidental, pe directoarea de imagine şi l-a rănit pe regizorul unui western care este filmat în această perioadă în statul american New Mexico, a anunţat Poliţia locală.

Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza „au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările" pentru lungmetrajul "Rust", a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu un elicopter la un spital din apropiere, unde decesul ei a fost declarat de medici.

Regizorul filmului "Rust", Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la terapie intensivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al şerifului din Santa Fe, citat de publicaţia The Hollywood Reporter, regizorul acestui western se află "în stare critică". Conform aceleiaşi publicaţii, care îl citează pe un purtător de cuvânt al echipei de producţie, este vorba despre un "accident" în care a fost implicat un pistol de recuzită, care ar fi trebuit să fie încărcat cu gloanţe oarbe.

Ancheta a continuat joi seară cu audierea martorilor de către poliţişti, dar nicio punere sub acuzare nu a fost iniţiată în acest stadiu, precizează acelaşi comunicat.

"Alec Baldwin a fost chestionat de poliţişti", a precizat Juan Rios, purtător de cuvânt al şerifului din Santa Fe. "El a dat declaraţii şi a răspuns unor întrebări. S-a prezentat voluntar şi a părăsit clădirea la finalul întrebărilor. Nicio punere sub acuzare şi nicio arestare nu au fost operate", a adăugat el.

Puţin mai devreme, biroul şerifului local a anunţat că incidentul părea să fie asociat unei arme de foc utilizate ca recuzită pe platoul de filmare şi că "anchetatorii încearcă să afle tipul de proiectil care a fost tras" şi circumstanţele în care s-a produs acest accident.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hannah Gutierrez, armurierul filmului „Rust”, a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare pentru moartea Halynei Hutchins

Armuriera filmului „Rust”, vinovată de omor prin imprudenţă, după ce Alec Baldwin a împușcat-o din greșeală pe Halyna Hutchins

Alec Baldwin vântura o armă pe platoul filmului "Rust" înainte să fie împușcată mortal directoarea de imagine

Alec Baldwin, acuzat din nou de omor prin imprudenţă în incidentul de la filmările peliculei „Rust”

Partenerii noștri