Live

Unde petrec românii de Revelion. „E mai ieftin în afară decât la noi”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Doar 12% dintre români au stabilit, până acum, că vor pleca de acasă, de Crăciun şi Revelion, arată un studiu. Sumele pe care aceştia le-au alocat vacanţelor de iarnă ajung până la 3.000 de lei. Însă mult mai mulţi sunt cei care au hotărât să petreacă sărbătorile acasă: aproape jumătate dintre români.

Acasă, alături de cei dragi. Aşa arată Sărbătorile de iarnă pentru jumătate din populaţia României, potrivit unui studiu recent. În acelaşi timp, 38% dintre români nu şi-au făcut încă planuri de Crăciun şi Revelion.

-Nu ne-am gândit încă. Ştim că mai e puţin, dar nu ne-am gândit încă.

-Acasă cu familia şi cam atât, familia contează.

Când vine vorba despre trecerea dintre ani, situaţia se schimbă. 35% vor să fie înconjuraţi de prieteni.

-De Revelion o să ieşim, ne-am închiriat o cabană, cam atât. O să petrecem.

Sub 10% dintre români îşi permit să petreacă Crăciunul departe de ţară. Iar de Revelion, tot atâţia vor pleca peste graniţă.

-Mă gândesc că mă duc la bulgari, în Sofia , mă plimb prin oraş. Caut să fac un revelion destul de liniştit, cu prietenii o petrecere micuţă şi e mai ieftin în afară decât la noi.

Ciprian Enea, consultant turism: Suntem mai plimbăreţi, adorăm călătoriile fie staţiunile de schi din Bulgaria, Austria ori Franţa, oraşele importante de city break precum Barcelona, Praga, Viena, Roma, Paris, Londra şi nu în ultimul rând, destinaţiile exotice, Egipt sau Dubai.

Monica Dudău, reprezenant studiu: Cam 51% dintre români nu îşi iau extra zile de concediu, se rezumă la zilele libere legal şi cam 24% dintre ei vor să îşi ia cam o săptămână de concediu, ceilalţi mai mult de o săptămână.

Sunt şi români care vor petrece sărbătorile la muncă, alături de colegii de birou.

-Eu sunt un pic mai diferit faţă de ceilalţi, adică nu cred şi medicii lucrează de sărbători şi eu cam la fel, eu sunt cu softurile.

Fie că pleacă sau nu undeva, un lucru este sigur: buzunarele se vor goli de sărbători. Potrivit studiului, aproape 20% dintre români au spus că vor aloca între 500 şi 1000 de lei, iar peste 11% între 1000 şi 2000 de lei. Doar 5% intenţionează să îşi facă toate poftele în preajma sărbătorilor şi să investească chiar şi peste 3000 de lei pentru vacanţele de Crăciun şi Revelion, în timp ce la polul opus, 13% dintre români au un buget de austeritate, de sub 250 de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal în Italia, după ce un deputat s-a lăudat cu un pistol care s-a descărcat și a rănit un bărbat de Revelion

Un polițist a fost la un pas să fie linșat, după ce a lovit cu mașina un bărbat în noaptea de Revelion

Români dați afară din restaurantul unde petreceau Revelionul la Madrid: „Am plătit, dar nici nu am mâncat”

Ceremonii fastuoase la Phenian de Revelion. Kim Jong Un a fost aclamat ca un megastar de zeci de mii de oameni

Partenerii noștri