Live

BASCHET. Victorie cu emoţii pentru CSM Oradea, la Craiova

Data actualizării: Data publicării:
foto: Facebook SCM Craiova

CSM CSU Oradea se menţine în topul Ligii Naţionale de baschet, competiţie în care a reuşit o nouă victorie: 90-88, în deplasare, cu SCM Craiova. Este al cincilea succes consecutiv în acest sezon pentru formaţia orădeană, care a câştigat două din cele patru sferturi, iar pe celelalte două le-a încheiat la egalitate.

„Da, am tremurat însă, să fim cinstiţi, am ratat în sfertul patru extrem de multe aruncări deschise, ceea ce în mod normal nu se întâmplă. Dacă ar fi marcat doar două din cele opt, cel puţin, pe care le-am avut complet liberi, ar fi fost o victorie lejeră", a recunoscut Cristian Achim, antrenor CSM CSU Oradea.

După un prim sfert echilibrat, Oradea s-a instalat la cârma jocului. Cu 18, respectiv 17 puncte marcate, Richard şi Kariniauskas au ţinut echipa bihoreană la o distanţă constantă de adversar. SCM Craiova nu a cedat şi s-a apropiat la un singur punct pe tabelă. Oradea s-a dovedit stăpână pe situaţie şi a reuşit o victorie preţioasă.

„Victoria este victorie, pentru noi extrem, extrem de importantă. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm aici, pentru a încerca să clarificăm apele în ceea ce priveşte locurile 1-6. Oarecum s-au clarificat, dar nu în totalitate", a precizat Cristian Achim.

Pentru Oradea urmează prezenţa în turneul final al Cupei României în care principalul obiectiv este adjudecarea trofeului. Primul adversar va fi Phoenix Galaţi, în vreme ce în campionat, CSM CSU îşi va relua jocurile pe 3 martie, contra celor de la U BT Cluj-Napoca.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Performanță incredibilă: LeBron James a devenit primul jucător NBA care a înscris peste 40.000 de puncte în carieră

Actorul Darko Peric, "Helsinki" din La Casa de Papel, despre "jaful" de la meciul Real Madrid-Almeria: "Pe mine nu m-au chemat"

Cu cât a fost vândut la o licitație un tricou purtat de Michael Jordan când juca în echipa de baschet „Dream Team” a SUA

Antrenorul unui echipe de baschet de juniori din Galați a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci U16

Partenerii noștri