Live

Medic de țară, între sistemul greoi și planuri de viitor

Data actualizării: Data publicării:

În timp ce mulți doctori pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun, un medic de familie din Bihor a ales să rămână în țară. Profesează într-un mic sat de lângă Oradea, deși a avut șansa să lucreze în străinătate, unde ar fi fost mai bine plătit și ar fi avut condiții mai bune. Valentin Pantea a fost dat model de Societatea Naţională pentru Medicina Familiei în campania "Solidari pentru Sănătate", prin care se doreşte tragerea unui semnal de alarmă faţă de lipsurile din sistemul sanitar românesc.

"Am vrut să lucrez aici, într-o zonă în care nu fusese medic. Am deschis cabinetul medical într-o zonă fără medic. Oamenii aveau nişte aşteptări, aveau nevoie de un medic. Când am venit aici s-au bucurat foarte mult, m-au susţinut şi mă susţin în continuare", povesteşte Valentin Pantea, medic de familie.

Acum 10 ani, când a ajuns în Bicăcel, primăria nu i-a oferit nici măcar un spaţiu pentru a-şi începe activitatea. Așa că doctorul a accesat un credit de 10 mii de euro şi a dotat cu aparatura necesară o încăpere a unei case din satul aflat la 30 de kilometri de Oradea.

"Am pornit un cabinet medical unde nu a mai fost, într-un spațiu în care nu mai era cabinet medical inițial. Primul an am ieșit pe minus, noroc că aveam un post de asistent universitar la facultate și din aia trăiam. Anul doi am fost pe zero, din anul trei am rămas cu ceva pe plus", îşi aminteşte Valentin Pantea.

Pe lista medicului sunt înscriși peste 1.000 de pacienți, mulți dintre ei de etnie romă, foarte săraci. Își aduce aminte cum reușit să-i convingă să-şi vaccineze bebeluşii, promițându-le că le pune cercei în urechi doar după ce le face injecțiile.

"Am făcut târgul ăsta cu mămicile, am luat pistol de pus cercei, mi-am luat cercei medicinali și acum, la fiecare fetiță, la un an și ceva de zile, când e bine vaccinată, le-am pus cercei și e mai bine."

Pentru Valentin Pantea toți pacienții sunt la fel. Îi vizitează și îi tratează cu aceeași atenție și cu aceeași vorbă bună.

"Am patru copii cu care trebuia să merg 25 de km până la Oradea, fie vreme bună, fie vreme rea, mergeam în oraș unde aveam medic de familie, acum e cu mult mai ușor că domnul doctor e aici", spune o pacientă.

"E mai aproape și putem merge oricând și putem să ne înțelegem", a remarcat alta.

Medicul bihorean a avut șansa să profeseze în Franța, dar a ales ca, în ciuda greutăților din sistem, să rămână în țară, alături de familie.

"- Pot spune că am ales bine.
- Și să faceți medicină aici.
- Da, să fac medicină în România, cu toate greutățile, e greu, sistemul este încărcat, e stresant, frustrant", recunoaşte Valentin Pantea.

Acum este dat ca exemplu într-un film de prezentare realizat de Societatea Națională pentru Medicina Familiei.

"Medicina de familie este o ramură bogată, foarte ofertantă. Poţi să faci multe în cabinet. Totul e să ai curaj, să ştii şi să ţi se permită", spune medicul bihorean.

Valentin Pantea se loveşte zilnic de problemele sistemului medical din România. Finanţarea insuficientă, un sistem informatic care se blochează frecvent sau lipsa unor dotări minimale afectează actul medical. Cu toate acestea, nu se vede lucrând în viitor în altă parte.

"Cred că tot aici o să fiu, sper că în alte condiții, mai bune. Am niște idei, am niște planuri de viitor legate de Bicăcel. Mi-aș dori să mă simt medic european, să pot lucra ca și medic european."

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație critică pe frontul de est din Ucraina. Rușii au anunțat că au cucerit încă un sat din regiune

Imagini impresionante cu un sat fantomă din Turcia. Motivul pentru care a ajuns sub ape

Un primar din Gorj e inspirat de Ceaușescu și Putin dar este și fan Batman și Spider-Man: „Realizările mele să rămână în istorie”

VIDEO Cum arată viața în satul cu 8 localnici: „Tinerii au plecat la serviciu și nu mai vin. Au rămas casele singure”

Partenerii noștri