Live

Oradea, tot mai frumoasă | Casa Roth, ultima clădire reabilitată în centrul oraşului

Data actualizării: Data publicării:

Tot mai multe clădiri din centrul istoric al oraşului îşi recapătă strălucirea de odinioară. Renovate printr-un program al Primăriei Oradea, însă cu aportul financiar al proprietarilor, aceste clădiri contribuie din plin la aspectul general al centrului oraşului, apreciat de turiştii care vin din toată ţara şi din străinătate. Prezentă joi, la Vocile Bihorului, criticul de artă Ramona Novicov a vorbit de un adevărat spectacol stradal, care întâmpină orice persoană ce ne vizitează.

Criticul de artă a vorbit despre casa Roth de pe strada Vasile Alecsandri, ultima clădire monument istoric restaurată prin programul de reabilitare al Primăriei Oradea. În cadrul acestuia, proprietarii sunt sprijiniţi să ducă la bun sfârşit proiectul de reabilitare printr-un credit fără dobândă, acordat de municipalitate.

Ramona Novicov, critic de artă: "Foarte elegantă. Aceasta este cuvântul care mi-a venit în minte când am văzută şi e o reuşită în acest spectacol stradal care este acum Oradea. Casa Roth este cea mai dragă casă de care ne-am ocupat. E unică, marchează un punct singular în arhitectura oraşului. Tot aceste spectacol arhitectural s-a desfăşurat între 1902 - 1910. În această perioadă s-a clădit întreg centrul oraşului, iar casa Roth este printre ultimele construcţii ridicate, care conferă unicitate în plan european."

Casa a fost construită pe un front stradal foarte îngust, astfel că arhitectul s-a văzut nevoit să se adapteze sitului. Mende Valer s-a inspirat din designul industrial la proiectarea acestei case, care la momentul construcţiei sale era ceva revoluţionar în arhitectură şi urma să definească linia acestei arte după primul război mondial.

Ramona Novicov, critic de artă: "Această casă restaurată acum la Oradea nu are pereche, nici în Oradea, nici în regiune. E adevărat, nu e aşa spectaculoasă ca şi Moskovits Miska, dar este cu totul specială pentru că aproape că riscă să treacă neobservată. Simplitatea este complexitatea rezolvată."

Ramona Novicov a vorbit şi despre lipsa unor specialişti în domeniul restaurării, de care Oradea are nevoie ca de aer. Zecile de şantiere care se vor deschide în oraş vor necesita meseriaşi care să execute lucrările de mare fineţe pe care le presupun aceste lucrări.

Ramona Novicov, critic de artă: "Aici am putea crea un pol foparte puternic care să asigure această linie de meşteri care să restaureze palatele foarte bine. Aici este un program de reabilitare care funcţionează foarte bine, cele două părţi trebuie doar să se întâlnească."

Oradea se bucură azi de o moştenire arhitecturală pe care ne-au lăsat-o locuitorii săi de acum 100 de ani. Indiferent că proprietarii sau arhitecţii erau maghiari, evrei sau aromâni, acum un secol în Oradea plutea un aer cosmopolit de metropolă europeană, care pare că revine.

Ramona Novicov, critic de artă: "Să fim mândri că e o creaţie culturală, care te proiectează pe un anumit firmament. Nu mai contează aceste conotaţii naţionaliste, suntem într-o lume care începe să îşi găsească unitatea."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un actor din Oradea a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru că și-ar fi violat o colegă. "E o porcărie, totul a fost consimțit"

Cîrstoiu: „Nicușor Dan e un observator senin al potenţialelor mii de victime ale unui cutremur”

Sorin Grindeanu: Joia viitoare dăm drumul circulaţiei pe drumul de legătură Oradea - Autostrada Transilvania

Cum a scăpat cu viață un tânăr din Oradea, după ce mașina lui a fost tăiată, la propriu, în două. Momentul în care iese din autoturism

Partenerii noștri