Live

Ziua Dezrobirii Romilor, marcată la Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Sclavia romilor şi efectele ei în timp, dar şi sclavia modernă ca efect al lipsei de educaţie. Sunt două dintre temele care au fost dezbătute în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Judeţeană din Oradea. A fost felul în care a fost marcată Ziua Dezrobirii Romilor.

După o trecere în revistă a istoriei romilor şi a dezrobirii acestora, participanţii la eveniment au dezbătut pe tema sclavagismului modern. Acesta este în creştere în toate statele Uniunii Europene, susţin reprezentanţii Fundaţiei People to People. Potrivit acestora, în România numărul victimelor traficului de persoane, a abuzurilor şi a diferitelor forme de discrimare a atins cote alarmante.

"Simplificând lucrurile, putem spune că, deşi pe hârtie am abolit sclavia, aceasta există în continuare. Atât aici, în Europa, cât şi în America de Nord", susţine Ronnie Matthew Harris, de la Centrul de Resurse Cluj-Napoca.

Una dintre metodele de luptă împotriva sclaviei moderne este educaţia. Iar Fundaţia People to People încearcă să facă asta în Bihor printr-o şcoală dedicată comunităţii rome.

"Noi suntem promotori ai educaţiei în comunităţile de romi la nivel de judeţ. Avem o şcoală privată pentru copiii de romi la Tinca, unde două sute de copii vin zilnic la şcoală", spune Nicu Gal, preşedintele Fundaţiei People to People.

Evenimentul prilejuit de Ziua Dezrobirii Romilor a fost organizat în Oradea de Fundația People to People, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj-Napoca.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis, mesaj de Ziua Dezrobirii Romilor: Minoritatea roma a împărtășit greutățile, dar și idealurile și speranțele națiunii noastre

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Dezrobirii Romilor: Trebuie să eliminăm discriminarea și să renunțăm la discursul încărcat de ură

Camion plin cu stupi de albine, distrus într-un incendiu de vegetație

Parcul celor 10.000 de flori din centrul municipiului Oradea

Partenerii noștri