Live

996 de români, angajați ai celui mai mare abator din Germania, sunt infectați cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Numărul românilor infectați la cel mai mare abator din Germania se apropie de 1.000. Un bilanț prezentat în urmă cu puțin timp de Ministerul Afacerilor Externe menționează 996 de români bolnavi în rândul angajaților, adică două treimi din numărul total al lucrătorilor diagnosticați cu COVID-19 până acum. În cadrul companiei lucrează 3.969 de cetăţeni români.

Autorităţile locale au decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh până la data de 30 iunie 2020, urmând ca măsurile să fie ajustate în funcţie de evoluţia situaţiei.

Potrivit MAE, tuturor persoanelor aflate în carantină le sunt asigurate bunurile necesare, alimente şi produse de igienă, fiind instituită şi o linie telefonică dedicată acestora, cu informaţii disponibile şi în limba română.

De asemenea, în urma reuniunii celulei de criză institute la nivel de land, la care au participat şi reprezentanţi ai Consulatului General al României la Bonn, desfăşurată miercuri, în vederea accelerării procesului de testare a tuturor angajaţilor companiei de prelucrare a cărnii, precum şi a contacţilor acestora, se are în vedere suplimentarea centrelor de testare, astfel încât testarea tuturor angajaţilor să fie finalizată până la data de 3 iulie.

De asemenea, începând de miercuri, 24 iunie, a fost instituită carantina şi în districtul vecin Warendorf (Kreis Warendorf). În prezent, în acest district au fost confirmate 211 cazuri de infecţie cu COVID-19, majoritatea vizând angajaţi ai companiei de procesare a cărnii din Rheda-Wiedenbruck.

Până în prezent, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea niciunuia dintre cetăţenii români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective, precizează MAE.

Consulatul General al României la Bonn menţine legătura cu autorităţile locale, reprezentanţii companiei şi cu cetăţenii români şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19, aminteşte Ministerul de Externe.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pățania unui român invitat la grătar de nemți. Povestea lui a ajuns virală

Un șofer român a fost prins în Germania cu 33.000 de euro ascunși în două pâini

Românii care nu se vaccinează și-ar putea pierde dreptul de a munci în Germania

Oftalmologi germani: Numărul copiilor cu miopie ar putea creşte din cauza pandemiei de coronavirus

Partenerii noștri