Live

Bode: Dacă oamenii nu vor păstra distanţa de 2 metri la aeroport, luăm în calcul debarcarea unei singure curse

Data publicării:
FOTO: Facebook Mihai Sturzu

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că, în cazul în care pasagerii de pe Otopeni nu vor fi convinşi să păstreze distanţa de doi metri unul faţă de celălalt, va fi luată în calcul posibilitatea debarcării unei singure curse.

Această precizare a fost făcută în urma aglomeraţiei produse luni dimineaţa pe aeroport, când au venit trei curse în acelaşi timp, iar pasagerii, deşi aveau spaţiu suficient, au ales să stea unul lângă altul.

"Am discutat cu cei de la Aeroportul Otopeni în această dimineaţă. Într-adevăr, au venit trei curse în acelaşi timp. Din păcate, cu toate că aveam spaţiu suficient ca pasagerii să păstreze acea distanţă minim obligatorie de doi metri, cu toate că aveam afişe şi indicatoare, cu toate că am difuzat în permanenţă mesaje audio şi video în interiorul aeroportului pentru a păstra acea distanţă, pasagerii au ales, din păcate, să stea în apropiere unul de celălalt, cu toate riscurile pe care şi le asumă.

În aceste condiţii, luăm în calcul să permitem accesul în aeroport pe o singură cursă, astfel încât să nu se suprapună mai multe curse. Dacă nu reuşim să-i convingem să înţeleagă să păstreze această, distanţă, atunci vom permite debarcarea unei singure curse, astfel încât această distanţă foarte clar marcată în aeroport, dar care din păcate nu este respectată, să fie respectată", a spus Bode, la Antena 3, citat de Agerpres.

Ministrul Transporturilor a adăugat că vor fi difuzate în continuare acele mesaje audio-video privind păstrarea distanţei şi va fi deplasat personal din aeroport care să-i avertizeze în permanent pe pasageri să păstreze această distanţă.

"Tot ceea ce facem, facem în sensul de a limita la maximum posibilitatea de răspândire a acestui virus care, din păcate, ne afectează pe noi toţi. Am spus că avem posibilitatea să debarcăm mai multe curse şi avem spaţiu, doar să-i determinăm pe cetăţeni să respecte aceste reguli. În condiţiile în care nu o să reuşim cu două, cu trei, cu mai multe curse, luăm în calcul această posibilitate să debarcăm o singură cursă şi să respectăm distanţa de minimum doi metri cum este marcată pe traseele din aeroport", a punctat Lucian Bode. 

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în iulie. Ce spune despre „celebra autostradă pentru urși”

Bode: Am sesizat Curtea de Arbitraj a PNL cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța: Va avea loc o grevă în transportul aerian

Cu 48 de km noi de autostradă în 2023, România n-a trecut de borna de 1.000 de km. A reușit acum, cu o porțiune din Centura Capitalei

Partenerii noștri