Live

Cum a ajuns Avocatul Poporului să plătească trei milioane de euro doar pentru chirie

Data actualizării: Data publicării:
Avocatul Poporului. FOTO: Agerpres

Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit în cadrul emisiunii "În faţa ta" despre chiria uriaşă pe care o plăteşte instituţia pentru sediul în care activează. Ea a spus că este o sumă foarte mare, care ajunge la 50.000 de euro pe lună.

Statul român plăteşte pe lună o chirie de 50.000 pe lună pentru chiria sediuluiui în care funcţionează instituţia Avocatului Poporului, informaţia fiind făcută publică de Renate Weber, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acest aspect.

La un calcul simplu, în timpul unui mandat de cinci ani al Avocatului Poporului, doar chiria la un astfel de sediu ajunge la trei milioane de euro.

"Mult plătim chiria. E foarte mult. Plătim jumătate faţă de cât plăteşte CSM, dar nu mă încălzeşte că alţii plătesc mai mult", a afirmat Renate Weber.

Ea a explicat şi cum s-a ajuns la această situaţie: "Nu am primit un spaţiu, deşi e instituţie creată prin Constituţie. Nu am primit un spaţiu nici în Bucureşti, nici în ţară. Colegii mei stau în contracte ba cu Curtea de Conturi, ba cu consiliile judeţene, în fiecare an avem această temere, să le prelungim pentru ca e important. Aici, instituţia a avut un sediu într-o clădire unde lumina era aşa roşie, că nu se mai putea. Ni s-a promis un spaţiu, nu ni s-a dat", a spus Avocatul Poporului.

Renate Weber a adăugat că încă din prima zi de mandat a vrut să schimbe această situaţie, dar fără rezultat.

"50.000 de euro pe lună e chiria pe care o plătim, mi se pare.... Pe durata unui mandat se strâng trei milioane. Nu ştiu de ce nu ne-au dat alt spaţiu.  Vreau să găsesc alt spaţiu, chiar dacă acesta e accesibil, e în centru, e foarte decent", a subliniat Weber.

Redactare. G. Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avocatul Poporului contestă la CCR articolul din Legea Educației prin care primeau burse de merit elevi cu medii de 1 și 2

Croaţia şi România sunt singurele ţări din UE care sancţionează prostituatele, spune Avocatul Poporului de la Zagreb

CJUE: Instituțiile publice pot cere angajaţilor să nu poarte simboluri religioase. Cheful de Crăciun și cruciulițele pot fi interzise

Femeile însărcinate şi persoanele cu copii mai mici de 5 ani au prioritate la ghișee (proiect votat în Parlament)

Partenerii noștri