Live

Cazul educatoarei care și-a ucis fetița. De ce nu pot fi trimiși dascălii la testare psihiatrică

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/George Călin

În România, cadrele didactice nu sunt supuse unui control psihiatric, chiar dacă există semnale de la colegi sau părinţi că ceva nu este în regulă. Din cauza legislaţiei depăşite şi confuze, nu există pârghii pentru ca atunci când sunt probleme grave să li se interzică să mai predea.

Începând cu anul 2011, testările psihiatrice au devenit opționale. Până atunci, evaluarea psihiatrică a dascălilor era obligatorie. Toţi cei care intrau în contact cu copiii erau atent verificaţi. Această prevedere a dispărut însă din legislație în urmă cu șapte ani.

Nu există obligaţia efectuării unui control psihiatric. În schimb, unităţile de învăţământ sunt obligate ca, anual, să plătească o evaluare medicală realizată de medicina muncii”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general Timiş.

Declarația vine după ce o fostă educatoare din Timiș și-a ucis fetița de patru ani și apoi a încercat să se sinucidă.

Legislaţia fiind confuză, suntem vulnerabili. Ei ne pot acuza de abuz, să meargă în instanţă şi când vin spre noi semnale că ar fi probleme de la profesori, părinţi, elevi, suntem puşi în situaţia de a nu identifica o posibibilitate sa recomandăm un astfel de control”, adaugă Aura Danielescu.

Crima a avut loc marţi seară într-o casă din cartierul Ronaţ, aflat la marginea Timişoarei, femeia sunând la numărul de urgenţe 112 în jurul orei 23.00. După ce a sunat la 112 pentru a anunţat crima, femeia s-a încuiat în casă, iar poliţişti au fost nevoiţi să forţeze uşa pentru a intra.

Fetiţa de patru ani era decedată, înecată în cada de la baie şi cu venele de la mâini tăiate. În locuinţă, în momentul crimei, se afla şi străbunica fetei, o femeie de 84 de ani, bătrână şi bolnavă, care nu a auzit nimic suspect.

În timpul cercetării la faţa locului, femeia le-a spus poliţiştilor că a înghiţit erbicid, în încercarea de a se sinucide şi a început să vomite. Un echipaj SMURD a preluat-o pe aceasta şi a dus-o la Spitalul Municipal Timişoara, sub escortă.

Mai mulţi martori le-au declarat poliţiştilor că, cel mai probabil, femeia a recurs la gestul de a-şi ucide fetiţa după o ceartă cu soţul ei, care i-ar fi cerut divorţul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Doi morți și 9 răniți într-un incendiu puternic la un bloc cu opt etaje din București

Ambulanţă navală implicată într-un accident pe Braţul Chilia: sunt 4 răniți, între care un copil. Au fost trimise 2 elicoptere SMURD

Bebeluş de doar 8 ore, cu o afecțiune severă, transportat de urgenţă de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD

Accident grav în București. O ambulanță care transporta un pacient s-a răsturnat după ce a fost lovită de o mașină

Partenerii noștri