Live

Ministerul Educației renunță la "manualul unic"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, renunţă la manualul unic. Decizia, publicată marți în Monitorul Oficial, vine la un an după ce fostul ministru Liviu Pop a impus ca manualele să fie elaborate şi tipărite doar la editura statului.

Potrivit ordinului publicat marți, de manualele elevilor se va putea ocupa orice editură care îndeplinește condițiile, nu doar cea a statului, adică Editura Didactică și Pedagogică.

Încă de la preluarea mandatului, Ecaterina Andronescu a declarat că ideea manulului unic a fost una nefericită. Ministrul Educației ar vrea ca autorii manualelor să le scrie în funcție de cerințele vârstei elevilor, indiferent dacă vorbim despre edituri private sau cea a statului. De altfel, Ecaterina Andronescu nu a fost de acord cu ideea fostului ministru Liviu Pop, iar editurile private au criticat public decizia.

În baza ordinului, ministrul va cumpăra manualele școlare pentru 2019 - 2020 prin licitație publică. Vor fi 5 experți care vor evalua conținutul manualelor, pentru a se evita numărul mare de greșeli care au fost depistate anul trecut, în manualele de istorie, geografie sau biologie. Revenirea la concurența pe piața manualelor școlare vine la un an după ce Liviu Pop a impus monopolul de stat pe editare, cu numeroase greșeli în manualele făcute de Editura Didactică și Pedagogică din subordinea Ministerului Educației.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministru Cristian Adomniţei scapă de închisoare în dosarul „Albumul”. Fostul președinte al CJ Iași a fost achitat

Ministrul educației: Dacă autorităţile locale se mobilizează, cred că în acest an vom rezolva problema şcolilor cu WC în curte

Ligia Deca face bilanțul anului 2022-2023, ca ministru al Educației: „Cea mai provocatoare perioadă a vieţii mele”

Deca explică declaraţiile privind ştergerea comentariilor de pe Facebook: „Nu putem lăsa un cont de ministru cu înjurături”

Partenerii noștri