Live

Sportul ar putea deveni o materie obligatorie încă de la creşă

Data actualizării: Data publicării:

Sportul ar putea deveni o materie obligatorie încă de la creşă. Un proiect depus în Parlament cere ca preşcolarii să aibă în program cel puţin două ore de educaţie fizică pe săptămână, tot atâtea câte au şi elevii. Iniţiatorii au plecat de la statisticile conform cărora 90% dintre copii stau până la 8 ore pe zi în faţa televizorului sau a telefonului mobil.

Ore de mişcare la creşă este o idee execelentă, cred profesorii de educaţie fizică.

Alexandru Rus - profesor de educaţie fizică: Antrenezi mai mult coordonarea. E vorba de cât de repede reacţionează corpul la comenzile creierului. Aceste deprinderi psihomotrice pot fi angrenate în jocuri de mişcare.

Cei mici vor începe cu mişcări elementare precum sărituri sau menţinerea echilibrului într-un singur picior.

Daniela Voinea - director Şcoala Sfinţii Voievozi: Îi ordonează, îi ajută să capete deprinderi de relaţionare corectă, de respectare de reguli. Devin mai sociabili, devin mult mai stăpâni pe ei.

Mariana Bitang, antrenoarea lotului olimpic de gimnastică feminină, ce a obţinut 152 de medalii în carieră aplaudă şi ea ideea. Mai ales că sedentarismul cu care se obişnuiesc mulţi copii scurtează viaţa şi cu 7 ani.

Mariana Bitang - antrenor gimnastică: Am ajuns pe locul 2 în Europa într-un nefericit top privind obezitatea infantilă. Mişcarea de la o vârstă destul de fragedă este într-adevăr o necesitate şi nu un moft. Sportul înseamnă sănătate.

Statisticile arată că unu din trei tineri de la noi nu face sport deloc, nici măcar la orele de educaţie fizică de la şcoală, pe care le fentează mult mai mulţi.

Eugen Ilea - preşedinte Asociaţia Părinţilo: 50% din copii aduc scutiri pe diferite motive. Cred că aici ar trebui părinţii, noi părinţii, să fim conştienţi că ai noştri copii trebuie să facă sport.

Proiectul de lege care prevede introducerea orelor de exerciţii fizice pentru copiii de creştă a fost dezbătut de Senat şi aşteaptă acum votul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii care au luat BAC-ul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una dintre probe. Proiectul de lege a fost depus la Senat

Proiect de lege UDMR: Concediile medicale nerambursate de stat antreprenorilor să fie compensate cu datorii la buget

Un nou indicator rutier pentru şoferii din România. Ce semnificație are

Legea care ar permite militarilor să intervină în alte ţări pentru a proteja cetăţeni români în pericol stârnește discuții la Chișinău

Partenerii noștri