Live

Arhiepiscopia Tomisului, după ce ÎPS Teodosie a împărtășit copii cu aceeași linguriță: Actul nu e ilegal

Data publicării:

Împărtășirea copiilor nu este ilegală, iar ÎPS Teodosie nu a încălcat nicio lege sau canon bisericesc care ar interzice acest lucru, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, ca reacție la imaginile apărute în spațiul public în care ierarhul împărtășește cu aceeași linguriță, potrivit Mediafax.

„Actul de împărtășire a pruncilor nu este ilegal pentru că ÎPS Teodosie nu a încălcat nici o lege sau canon bisericesc, care ar interzice actualmente împărtășania. ÎPS Teodosie, ca ierarh, a ținut o legătură intensă cu clerul și credincioșii în toată perioada de restricție și a făgăduit expres păstoriților săi că-i va aștepta la comuniunea cu Biserica, care se concretizează mai ales în sfânta împărtășanie, când se va relua accesul credincioșilor”, se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, Mediafax, semnat de reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Potrivit documentului citat, fiecare ierarh, în eparhia sa, are o anumită autonomie în păstorirea clerului și credincioșilor, prin urmare, având făgăduința dată deja credincioșilor, „ÎPS Teodosie nu a putut să-i rănească sufletește, îndepărtându-i de la Sf. Potir. Aceasta este lucrarea lui Hristos în mijlocul credincioșilor, prin arhiereul care își exercită misiunea încredințată de Biserica lui Hristos”.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, discuția despre linguriță a pornit eronat în spațiul public, „întrucât Biserica nu este unitate de alimentație publică, ci instituție de cult”.

„Împărtășania nu este mâncare și băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viața veșnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim. Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu și alimentele firești, iar împărtășania și dăruirea ei credincioșilor este atributul exclusiv al Bisericii”, se mai arată în comunicatul citat.

ÎPS Teodosie a împărtășit, sâmbătă, mai mulți credincioși, între care și copii, cu aceeași linguriță, nerespectând, astfel, recomandarea conducerii Bisericii Ortodoxe Române cu privire la amânarea rânduielilor bisericești. Imaginile cu ÎPS Teodosie au ajuns în spațiul public.

Imaginile au fost surprinse sâmbătă, în timpul slujbei de împărtăşire care a avut loc în faţa catedralei arhiepiscopale din Constanţa.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila: „Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România”. Care este încurajarea ministrului

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție

ÎPS Teodosie anunță că va aduce Lumina Sfântă de pe mare și anul acesta. Mesajul Arhiepiscopului Tomisului 

INSP: Scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale. Epidemia de rujeolă este o consecinţă a mişcării antivacciniste

Partenerii noștri