Live

F. Cîţu, la Digi24: Poate ar trebui să spună Carmen Dan dacă nu ştia dinainte de conflictul de la Valea Uzului

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Senatorul Florin Cîţu s-a întrebat la Jurnalul de Seară cum a fost posibil ca Ministerul de Interne să fi fost luat "prin surprindere" de incidentele de la Valea Uzului, deşi la toate mitingurile "ştia dinainte ce urma să se întâmple". 

„Poate ar trebui să spună Carmen Dan dacă nu ştia dinainte de acest conflict. Se ştia că e o problemă acolo. Este ciudat ca Ministerul de Interne să spună că are informaţii, la fiecare miting ştia dinainte ce urma să se întâmple în Bucureşti şi aici (la Valea Uzului – n.r.) au fost luaţi prin surprindere tocmai în campania electorală.

Carmen Dan are mai multe de spus. Poate e din nou nevoie să meargă în Parlament şi să spună dacă ştia sau nu ce se va întâmpla în Valea Uzului, la Comisia de Apărare, să răspundă onest. Există şi Comisia SRI, unde şi ei pot să vină să spună dacă s-au transmis aceste informaţii către Ministerul de Interne.

Ar trebui să vedem cum de aici au fost luaţi prin surprindere, dar niciodată în alte cazuri”, a spus Florin Cîţu.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune că a existat o „mobilizare evidentă” a ultrașilor din ambele tabere la incidentele de săptămâna trecută din Valea Uzului. Ea consideră, însă, că forțele de ordine și-au făcut datoria.

Am cerut o informare completă cu ce s-a întâmplat pe 6 iunie. Aprecierea mea este că reprezentanții poliției și jandarmeriei și-au atins obiectivele misiunii: s-a evitat producerea de violențe între români și etnici maghiari, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultrașilor și de o parte și de alta. Nimeni nu a fost rănit sau lovit. Nu s-au produs distrugeri sau incendieri, care ar fi putut reprezenta o profanare de morminte. Singurul lucru a răma în discuție ţine de ruperea porţilor cimitirului, iar acest aspect este investigat în cadrul unui dosar penal”, a spus Carmen Dan, într-o conferință de presă.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce a spus Anamaria Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a fost pus sub urmărire penală și s-a numit ”victimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Carmen Dan, martor în dosarul fișelor medicale false pentru permise de conducere

Șefii PNL au discutat despre ieșirea de la guvernare. Blaga: „Se rupe hamul ori moare calul”

Partenerii noștri