Live

„Așteaptă-mă, mami, barem murim amândoi!”. O femeie din Teleorman a plecat de la spital pe jos, prin troiene

Data actualizării: Data publicării:

Sunt şi români care, în ciuda vremii vitrege de afară, s-au pus singuri în primejdie, a declarat, la Digi24, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Este cazul unei femei din Teleorman, care a plecat pe jos spre casă, prin troiene, pentru că drumul era închis. Femeia, care spune că e bolnavă cu inima, fusese la spitalul Sf. Ioan din București. Drumul dintre două localități din Teleorman era însă troienit și ca să ajungă acasă, femeia, însoțită de fiul ei, au luat-o pe jos, seara, prin zăpada până la genunchi, având de mers vreo șase kilometri. I-a întâlnit reporterul Digi24, Carla Tănăsie:

- Pe jos?

- Păi, pe jos, cu ce să merg, mămică? Nu vezi în ce situație suntem? Vin de la spital, de la București, de la Sf. Ioan, și-acuma trebuie să merg, că sunt și cu inima...

- Dar nu vă e frică?

- Mi-e frică, dar ce să fac, le scot firu' singur pe drum?

- Altă variantă să ajungeți nu există?

- Păi da n-avem, cine să ne ducă, uitați...

- Și cât trebuie să mai mergeți pe jos? 

- Păi eu știu? Trebuie să mai merg încă vreo șase kilometri până acasă, până la Belciug...

Femeia strigă către fiul ei, care o luase înainte: „Stai, Andrei, că e gârla aia mare acolo! Cădem în apa aia mare! Ai răbdare! Vino și așteaptă-mă și pe mine, mami, barem murim amândoi!”

Femeia pornește înainte, luptându-se cu zăpada, în ciuda sfatului dat de reporterul Digi24: „Doamnă, eu zic să nu vă duceți...”

„Păi și eu ce să fac, doamnă...”, mai spune femeia și strigă din nou spre băiat: „Adriane, stai!”.

Din fericire, autorităţile au fost alertate de fiul ei, şi femeia, care pornise la drum cu adolescentul, a fost salvată.

Raed Arafat: „Cazul doamnei a ajuns sa alerteze toate autorităţile. Au plecat multe echipe să o caute pentru că dacă rămânea peste noapte riscul de hipotermie e foarte mare. Am găsit-o în final, la 4 kilometri de destinaţia ei şi a fost salvată. Nu se poate să sfidezi totul şi să crezi că eşti Superman şi să te duci pe drumuri pe care se vede că nu ajungi la destinaţie”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalele se pregătesc în caz de război. Arafat: Chiar dacă acest lucru e foarte puțin probabil, a fi pregătit este obligatoriu

Copil salvat de un dispecer 112, prin telefon. De ce trebuie să știm să acordăm primul ajutor. Arafat: Poate salva o viață

În ce stare e bărbatul care și-a tăiat venele în avionul TAROM și cum a putut trece cu o lamă la controlul de securitate din Bruxelles

În avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama se aflau Mircea Geoană, Raed Arafat și Rovana Plumb

Partenerii noștri