Live

Tragedie într-o comună din Iași. Fetiță călcată de microbuzul care îi adusese fratele de la școală

Data publicării:

Şoferul microbuzului şcolar dintr-o comună din Iaşi este cercetat pentru ucidere din culpă. Bărbatul, care consumase alcool înainte să urce la volan, a călcat cu maşina o fetiţă de doi ani şi jumătate.

Microbuzul şcolar din comuna Moţca a oprit în dreptul unei case, pentru ca unul dintre elevi să coboare. Mama copilului a ieşit să îl întâmpine, dar şi-a lăsat fetiţă de doi ani şi jumătate lângă poartă. Micuţa a ajuns lângă una din roţile din faţă ale maşinii, exact în momentul în care aceasta pleca.

„Eram aici, la poartă, copilul se juca acolo în nisip și venise microbuzul cu băiatul de la școală, am simțit deodată o bubuitură și mi-am dat seama că e fata mea. M-am dus înapoi, am tras-o de sub mașină și nu mai era nimic de făcut”, a povestit Roxana Pleșcan, mama fetiței.

„Am oprit aici și copilul mic s-a băgat sub mașină, mama lui nu l-a văzut. De unde să văd eu de la înalțimea asta, unde să o văd?”, a spus șoferul.
„Atât am văzut copila cum era în brațe la mă-sa, uite așa ce putere a avut săraca, de a luat copila la braț”, a declarat șoferul.

În urma alcooltestului, șoferului i s-a descoperit o concentraţie de 0,08 la mie în aerul expirat.

„Nu mi s-a părut afectat, așa, să vezi că ar fi beat sau că ar fi consumat alcool, nu”, a declarat Constantin Hobincă, primarul comunei ieșene Moțca.

Anul trecut, şoferul microbuzului școlar a avut permisul suspendat pentru depășirea vitezei. Acum el este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şofer de microbuz şcolar acuzat de agresiune sexuală de o elevă

Şoferul unui microbuz şcolar a fost filmat când dădea jos cu forţa un copil din autovehicul. Poliţia i-a amendat pe părinţii copilului

VIDEO. Copil omorât de tren, după ce a plecat pe jos spre școală pentru că nu a mai avut loc în microbuzul primăriei

Şoferul unui microbuz şcolar, în care se aflau mai mulţi copii, a fost găsit băut la volan

Partenerii noștri