Live

Un biciclist a fost accidentat mortal, în Arad. Șoferul a fugit de la fața locului

Data actualizării: Data publicării:

Poliţiştii arădeni au mobilizat echipaje care caută, duminică, un şofer care a accidentat mortal un biciclist pe DN 79, iar apoi a fugit de la locul faptei, victima nefiind identificată pentru că nu avea acte asupra sa.

Accidentul a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe şoseaua care leagă Oradea de Arad (DN 79), în zona localităţii arădene Zimand Cuz, potrivit Agerpres.

"Un autor necunoscut a surprins şi a accidentat mortal o persoană neidentificată de sex masculin, de aproximativ 30 ani, care în calitate de biciclist circula în aceeaşi direcţie. Biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant fluorescente, de asemenea bicicleta nu era echipată regulamentar. În continuare se fac cercetări şi verificări pentru identificarea conducătorului auto şi a biciclistului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei.

Dacă va fi prins, şoferul căutat va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Referitor la acest accident, pe reţeaua de socializare Facebook a fost distribuit un apel către şoferi pentru identificarea celui care l-a lovit pe biciclist. Textul a fost postat de către un poliţist şi se menţionează că la locul accidentului au rămas elemente din caroseria maşinii, care indică faptul că modelul maşinii implicate ar putea fi VW Passat de culoare "gri-vernil". 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

România, „campioană” la accidente rutiere în Europa. UNSAR: Sunt cifre duble față de Ungaria, Slovenia, Cehia și chiar Bulgaria

Câine sau lup? Un biciclist fuge de animalul venit din pădure în apropiere de Poiana Brașov. Ce spun experții

Doi polițiști sunt anchetați după ce au testat un biciclist cu un dispozitiv care nu era etilotest

Partenerii noștri