Live

Ikea va plăti 46 milioane dolari părinților unui copil ucis de căderea unui dulap

Data publicării:
Foto: arhiva familiei Dudek

Retailerul suedez de mobilă Ikea va plăti despăgubiri de 46 milioane de dolari părinților unui copil care a fost ucis de căderea unui dulap, în 2017, transmite Mediafax citând BBC.

Jozef Dudek, care avea vârsta de doi ani, s-a sufocat în mai 2017, când sertarele unui dulap din gama Malm s-a răsturnat peste el.

Ikea a rechemat, anul trecut, milioane de astfel de dulapuri în SUA, din cauza problemelor de securitate, după ce alți trei copii au murit din aceeași cauză. Un dulap din această gamă cântărește 32 de kilograme.

Părinții copilului decedat încurajează ca cei care dețin un astfel de dulap de la Ikea să îl returneze.

„Nu ne-am gândit niciodată că un copil de doi ani ar putea răsturna un dulap de doar 76 de cm înălțime și să se sufoce. Abia mai târziu am aflat că dulapul a fost instabil încă de la proiectare. Ne spunem povestea pentru că nu vrem să se întâmple asta cu o altă familie”, au transmis părinții copilului decedat.

Părinții au mai transmis că vor dona 1 milion de dolari din despăguburile pe care le vor primi pentru a proteja copiii de produsele periculoase.

Doi copii din SUA au murit în 2014 după ce dulapul s-a răsturnat peste ei și un alt băiat, de 23 de luni, a murit anul trecut într-un incident similar. IKEA a acceptat să plătească atunci 50 milioane de dolari celor trei familii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Am rămas trăsnit. Cum să vii așa?”. Apariția de la dineul ”Generației de Aur” care a stârnit indignare în direct la TV

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Activiști de mediu: IKEA contribuie la degradarea rapidă a pădurilor din România și încalcă legislația UE/ Reacția companiei

Greenpeace acuză IKEA că folosește lemn „din ultimele păduri naturale” din Carpaţi. Cum răspunde producătorul de mobilă

Mărcile de top s-au retras din Rusia, dar produsele lor sunt în continuare accesibile ruşilor

IKEA retrage de pe piață un scaun. Clienții sunt îndemnați să nu-l folosească și să-l returneze în magazine

Partenerii noștri