Live

CE: Urmărim îndeaproape reformele judiciare din România

Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Comisia Europeană (CE) urmăreşte îndeaproape reformele judiciare din România şi va analiza iniţiativa de modificare a Codului de procedură penală, a declarat marţi, pentru Agerpres, un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

„Urmărim îndeaproape reformele judiciare şi ale codurilor penale în România. Luăm act de adoptarea codului de procedură penală. Îl vom privi în detaliu şi îl vom analiza”, a transmis Comisia Europeană pentru Digi24.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectul de modificare a Codului de procedură penală, cu 175 voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.
Comisia parlamentară specială pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei a adoptat raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind Codul de procedură penală.

Printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului.

Membrii comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.

Conform prevederilor adoptate, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale. Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă.

Un alt amendament stipulează că, la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile.

De asemenea, printr-un alt amendament al PSD admis s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

La dezbaterile din plen, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat că PNL va contesta la CCR această lege. Şi preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că partidul pe care îl conduce va contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul de procedură penală.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

Platforma chineză Shein trebuie să se conformeze cu reguli mai stricte în UE. Decizia Comisiei Europene

Promovarea drepturilor copiilor: o promisiune de protecție, respect și capacitare

Politico: Klaus Iohannis are șanse să devină șeful Comisiei Europene

Partenerii noștri