Live

Iubita lui Radu Mazăre le-a spus poliţiştilor ce făcea în Madagascar

Data publicării:

Ancheta care a început după arestarea lui Radu Mazăre în Madagascar a ajuns la iubita lui, fost fotomodel. Tânăra care îl însoţea când a fost reţinut a dat declaraţii la poliţia locală despre motivul vizitei sale făcute pe insulă.

Roxana Valentina Mihalache a ajuns să dea explicaţii în faţa poliţiştilor din Madagascar pentru că însoţea un urmărit internaţional, pe Radu Mazăre. De altfel, ea este alături de fostul edil la bine şi la rău de 10 ani încoace. După ce a renunţat la cariera de fotomodel şi-a deschis o casă de modă, apoi s-a ocupat de ţinutele lui Mazăre şi de crearea costumelor pentru celebrele parade ale Carelor Alegorice, organizate de Primăria Constanţei.

Nici când au început problemele cu legea, iubita lui Radu Mazăre nu l-a părăsit. După ce procurorii au cerut pentru prima dată arestarea preventivă a fostului primar, Valentina Mihalache a plecat împreună cu acesta în emisfera de sud. S-au ocupat amândoi de administrarea resortul construit de Mazăre în Madagascar, ţara unde se simţea ca în paradis.

După aproape un an şi jumătate de linişte, Radu Mazăre a înlocuit cel puţin pentru şase zile, căldura plajelor din Madagascar cu răcoarea celulelor de la poliţie.

Serge Rameau, consul onorific al Madagascarului: „Îmi închipui că domnul Mazăre o să ceară să fie dus la Tribunal, ca să explice că nu poate să fie extrădat din cauza faptului că îi e frică să nu fie omorât în puşcărie dacă va fi adus aici”.

Când a plecat din ţară, Radu Mazăre le-a lăsat avocaţilor o scrisoare în care anunţa că va cere azil politic în Afganistan.

Tiberius Bărbăcioru, avocat: „Nu este un gest de recunoaştere a vinovăţiei, pur şi simplu a apreciat că este mai bine pentru domnia sa să beneficieze de protecţia altui stat”.

Acum, este condamnat definitiv la 9 ani de detenţie şi are alte două condamnări în primă instanţă care însumează 16 ani.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre, aduşi din penitenciar sub escortă, la funeraliile mamei lor

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare cu executare în dosarul Polaris

Radu Mazăre, achitat definitiv într-un dosar în care fusese condamnat pentru abuz în serviciu, după vânzarea unor terenuri pe litoral

Partenerii noștri