Live

Tribunalul Cluj: Crimă cu premeditare în cazul copilului de 8 ani ucis de tatăl său

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Digi24

Copilul de 8 ani din Cluj care a fost omorât de tatăl său, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost găsit după două zile pe bancheta din spate a mașinii. Crima a fost făcută cu premeditare, susțin magistrații clujeni.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar potrivit motivării judecătorilor Tribunalului Cluj acesta este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal și violență în familie în modalitatea omorului calificat.

„La data de 25 iulie, începând cu ora 22:00 aproximativ, inculpatul T. G. l-a lipsit de libertate pe fiul său minor T.G. jr. iar în noaptea de 25 spre 26 iulie, în urma unei acțiuni premeditate, inculpatul l-a ucis prin înjunghiere în zona toracică stângă cu un corp tăietor înțepător. La data de 28 iulie în jurul orei 11:00 minorul a fost găsit decedat pe bancheta din spate a autovehiculului folosit de inculpat, abandonat pe partea dreaptă a unui drum județean orientat cu fața către satul Filea de Jos”, au spus magistrații clujeni, potrivit Mediafax.

Bărbatul este în continuare internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență – Secția Chirurgie ATI 1, unde primește îngrijiri medicale după o tentativă de suicid.

Citește și Mama copilului din Cluj ucis de tată, primele declarații după tragedie: A urlat la mine în telefon că e prea târziu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Cluj a fost încătușat în mijlocul străzii. Bărbatul fusese tras pe dreapta, dar și-a continuat drumul, cu poliția pe urme

Florin Piersic a fost transferat la terapie intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat

O mașină a luat foc în mers pe șoseaua de centură a Clujului

FOTO. Trei bărbaţi, răniţi într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi două dube, în Cluj

Partenerii noștri