Live

Galerie Foto Noi informații despre spitalul mobil pe care îl construiește Armata: va cuprinde peste 35 de containere şi peste 30 de corturi

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Complexul medical mobil din curtea Institutului "Ana Aslan" ridicat de Armata Română în Otopeni va fi operaţional administrativ în 5 - 6 zile, după care va fi certificat şi autorizat pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Oliver Anghel.

"Practic va fi un campus militar - facilitatea medicală mobilă de tip ROL 2 şi o tabără de corturi. Capacitatea va fi stabilită în funcţie de cazuistică. În această facilitate medicală vor fi tratate cazurile uşoare şi medii COVID-19. În cadrul acestei unităţi medicale vor lucra specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Carol Davila din Bucureşti, acesta având şi rolul de a pregăti cadre medicale care vor deservi această facilitate", a explicat Anghel, presei.

El a precizat că acest campus medical cuprinde peste 35 de containere şi peste 30 de corturi, în acestea din urmă urmând să fie plasate persoanele care trebuie să stea în izolare sau carantină. Modul în care vor fi direcţionaţi pacienţii către acest spital va fi stabilit de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Galerie FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Complexul medical este ridicat de către militari ai Batalionului 96 Geniu, a menţionat Oliver Anghel.

Conform MApN, formaţiunea medicală de tip ROL 2 cuprinde, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 a MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19" - cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii. 

redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalul Militar din Cluj-Napoca dă asigurări că Florin Piersic nu a contractat nicio infecție nosocomială pe timpul internării

Colegiul Medicilor, despre decesele de la Spitalul Pantelimon: Niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere sau act deliberat

Care e starea lui Florin Piersic, după operație. El a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, familia a cerut discreție

După 80 de ani, asistenta care a salvat vieți în Al Doilea Război Mondial alături de medicul Gafencu s-a întors la spital

Partenerii noștri