Live

Papa Francisc a fost vaccinat anti-Covid. „Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu viața ta, ci și cu viața altora”

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc s-a vaccinat împotriva Covid-19. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a fost vaccinat împotriva Covid-19 miercuri, în prima zi a campaniei de vaccinare începută la Vatican, anunță presa apropiată suveranului pontif. 

Papa Francisc are 84 de ani și a fost imunizat chiar în prima zi a campaniei de vaccinare la Vatican, susțin mai mulți jurnalişti apropiaţi suveranului pontif, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit jurnaliştilor de la cotidianul argentinian La Nacion, respectiv de la revista iezuită americană America, ambii atât specialişti în chestiuni referitoare la Vatican cât şi apropiaţi ai Papei, suveranul pontif a fost vaccinat miercuri la intrarea în sala de audienţe Paul al VI-lea din Vatican.

Sfântul Scaun nu a confirmat deocamdată informaţia, mai notează sursa citată. Purtătorul de cuvânt al papei Francisc, Matteo Bruni, pe de altă parte, a anunţat începerea campaniei de vaccinare pentru cei aproximativ 5.000 de locuitori şi angajaţi de la Vatican.

Papa Francisc i-a îndemnat pe toți să se vaccineze

Săptămâna trecută, Papa Francisc anunța că urmează să se imunizeze, îndemnându-i pe toți să se vaccineze pentru a-și proteja nu numai viața lor, ci și pe a celorlalți.

"Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să ia vaccinul. Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea ta, cu viața ta, ci și cu viața altora", a spus Papa Francisc,  într-un interviu acordat postului TV Canale 5.

"Și eu m-am programat. Trebuie să facem asta", spunea suveranul pontif în interviul de săptămâna trecută. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc a transmis un mesaj de Paște credincioșilor: „Domnul Înviat să-i mângâie pe cei aflaţi în încercare”

Papa Francisc denunță comerțul cu armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Papa Francisc a vizitat Veneția, fiind prima sa călătorie de la începutul anului din cauza problemelor de sănătate

Apelul urgent al Papei Francisc după ce Iranul a atacat Israelul: „Destul cu războiul, cu atacurile și cu violența”

Partenerii noștri