Live

Patru „vrăjitori” din Ploiești au păcălit zeci de oameni, pretinzând că au „har divin” şi pot rezolva orice problemă

Data actualizării: Data publicării:
Zeci de persoane au fost induse în eroare de vrăjitori şi vrăjitoare din Ploieşti care pretindeau că au har divin. Foto: Profimedia Images

Polițiștii prahoveni au făcut marți percheziții la patru „vrăjitori” din Ploiești, suspectați că au înșelat zeci de oameni din întreaga țară, pretinzând că au „har divin” și că pot rezolva orice problemă. Prejudiciul este estimat la circa 200.000 de lei.

Potrivit datelor comunicate, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune în formă continuată, patru mandate de aducere fiind puse în executare.

„Din cercetări a rezultat că cele 4 persoane ar fi indus în eroare 17 persoane, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că au har divin şi pot rezolva orice fel de problemă socială. În urma percheziţiilor, au fost ridicate telefoane mobile, bani şi obiecte folosite la activitatea infracţională. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 200.000 de lei", menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

Alte 25 de persoane păgubite vor fi audiate

Surse judiciare au precizat că persoanele vizate în cauză sunt două femei şi doi bărbaţi care pretindeau că sunt vrăjitori.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale Ploieşti, în activitate fiind implicaţi şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind dispuse comisii rogatorii pentru audierea altor 25 de persoane vătămate de pe întreg teritoriul României.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Craterul din strada surpată de la Slănic „prezintă urme de stabilizare” după tasare, susține prefectul de Prahova

Muncitorii au aruncat pietriș în craterul de 18 metri din Slănic. Prefectul susține că nu trebuie extins perimetrul de siguranță

Fetița de două luni, bătută crunt de mama care e cadru militar, dă semne de însănătoșire. "E o luptătoare!"

O farmacistă șefă din Bihor a decontat servicii medicale fictive de 377.000 de lei. Cu banii și-a cumpărat bijuterii, haine și o mașină

Partenerii noștri