Live

CNA cere tratament egal pentru dezbaterile pe referendum. PNL ceruse timpi de antenă

Data publicării:
Ludovic Orban FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin
CNA a decis joi să atragă atenția radiodifuzorilor că au obligaţia de a reflecta echidistant punctele de vedere aflate în divergenţă. ”În cadrul emisiunilor de dezbatere radiodifuzorii trebuie să asigure egalitatea de şanse între partizanii şi adversarii problemei supuse referendumului; în cazul în care unul dintre cei invitaţi nu participă, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii”, se arată într-un comunicat al CNA.
 
”Menționăm că, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul Naţional al Audiovizualului va monitoriza cu atenţie toate emisiunile destinate reflectării campaniei pentru referendum pe posturile de radio şi televiziune şi va aplica sancțiuni în cazul în care va constata abateri de la respectarea prevederilor legale.”, spune comunicatul CNA. 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a solicitat joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, ca CNA "să repare gafa monumentală" de a nu aloca timpi de antenă pe audiovizual pentru referendum. "Nu vreau să considerăm că CNA-ul, ca instituţie, susţine boicotul infractorilor din PSD şi din ALDE şi din acest motiv solicităm CNA să aloce timpi de antenă pe audiovizual pentru campania pentru referendum. Nu s-a mai întâmplat până acum să nu se aloce timp de campanie pentru referendum. De altfel a fost un referendum în cursul anului trecut în care nu au avut nicio problemă să aloce timpi de antenă. Iar acuma, pur şi simplu nu au alocat. Orice televiziune poate să refuze difuzarea oricărui clip, oricărui mesaj privitor la referendum pretextând că CNA nu a alocat timpii de antenă", a declarat, în conferinţă de presă la sediul PNL Bihor, Ludovic Orban, citat de Agerpres. În cazul în care CNA nu va face acest lucru, a continuat acesta, PNL va apela la toate pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a sancţiona acei membri ai CNA care refuză să dea acest drept cetăţenilor de a fi corect informaţi prin intermediul mass-mediei audio-vizuale privitor la referendum. Candidatul PNL la europarlamentare Rareş Bogdan a adăugat că această nealocare a timpilor de antenă este "un atac direct, dat împotriva preşedintelui României"

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros ce mi se întâmplă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca să nu iasă Piedone sau Firea

Un viceprimar PSD a lovit o femeie din echipa de campanie a PNL: „Este grav ce s-a întâmplat. O gașcă de agresori”

Rareş Bogdan: „Ciucă e singurul candidat pe care îl susținem. Va fi un președinte extrem de necesar pentru România și Europa”

Burduja: Nicușor Dan nu e un om de dialog. Nu răspunde la telefon. Are o atitudine arogantă

Partenerii noștri